Aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului „Cer Deschis"

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 24 martie 2012, a 20 ani de la semnarea Tratatului „Cer Deschis", care a avut loc la Helsinki. Tratatul, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, a fost semnat, până în prezent, de 34 de state, inclusiv de SUA şi de Federaţia Rusă. România a ratificat Tratatul „Cer Deschis" în 1994 şi este implicată activ în implementarea prevederilor acestuia.

Tratatul conferă părţilor dreptul de a efectua zboruri de observare a teritoriului statelor participante, stipulând totodată obligativitatea acordării permisului de survolare a propriului teritoriu, în condiţiile prevăzute de Tratat.

Prin mecanismele de observare aeriană reciprocă, Tratatul „Cer Deschis" contribuie la întărirea încrederii şi a securităţii, precum şi la consolidarea păcii şi stabilităţii, în aria sa de aplicabilitate: de la Vancouver la Vladivostok.

Prin aplicarea sa, Tratatul contribuie la: creşterea încrederii în relaţiile inter-statale; întărirea cooperării şi a dialogului; facilitarea posibilităţii de a verifica datele transmise conform Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa şi Documentului Viena 2011, precum şi a altor acorduri în materie de creştere a încrederii. Tratatul poate fi considerat, de asemenea, un instrument util de prevenire şi gestionare a crizelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1245

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1298

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1411

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2007

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1652

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254