Consultări ale ministrului afacerilor externe Lazăr Comănescu cu omologul din Bosnia și Herțegovina, Igor Crnadak

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut astăzi, 25 martie 2016, consultări cu ministrul afacerilor externe din Bosnia și Herțegovina, Igor Crnadak, care a efectuat o vizită oficială la București, la invitația omologului român.
 
În cadrul consultărilor, cei doi demnitari au purtat discuţii privind modalităţile concrete de consolidare a relației bilaterale, dezvoltarea cooperării regionale, precum şi modalităţile de a sprijini Bosnia şi Herţegovina în intensificarea cooperării sale cu UE și NATO.
În contextul depunerii de către Bosnia și Herțegovina, la 15 februarie 2016, a candidaturii la Uniunea Europeană, ministrul Lazăr Comănescu a exprimat disponibilitatea României de acordare de asistență de specialitate şi de a împărtăşi din experienţa de pre-aderare în vederea sprijinirii procesului de aderare la Uniunea Europeană. La rândul său, ministrul afacerilor externe din Bosnia și Herțegovina a mulțumit părții române pentru deschiderea arătată și a subliniat rolul pe care România îl poate avea pentru furnizarea de sprijin cu privire la desfășurarea negocierilor de aderare și a luptei anti-corupție.

Ministrul Lazăr Comănescu a exprimat importanta continuării în ritm susținut a eforturilor realizate de Bosnia şi Herţegovina pentru consolidarea progreselor înregistrate în 2015 în plan intern și extern, subliniind importanţa menţinerii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestui stat, elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest.

În ceea ce priveşte cooperarea economică bilaterală, au fost discutate oportunităţile de consolidare a acesteia pentru valorificarea potenţialului existent, prin impulsionarea schimburilor comerciale, a investiţiilor reciproce şi prin stimularea contactelor directe între comunităţile de afaceri. În acest sens, s-a convenit asupra oportunității organizării unui forum de afaceri.
Printre alte domenii de interes menționate, ministrul Lazăr Comănescu s-a referit la cooperarea în domeniul infrastructurii, energie, afaceri interne, cooperare polițienească, în domeniul cultural.

A fost evidențiată necesitatea unui dialog aprofundat în cadrul formatelor de cooperare regională, cu accent pe Procesul de Cooperare în Europa de Sud – Est (SEECP) și brațul său operativ, Consiliul Cooperării Regionale (RCC), pe Inițiativa Central Europeană, a cărei Președinție este exercitată de Bosnia și Herțegovina în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016, precum și pe Strategia Dunării. Ministrul afacerilor externe român l-a felicitat pe omologul său pentru modul în care gestionează Președinția ICE.
Cei doi miniștri ai afacerilor externe au avut un schimb de opinii asupra crizei migrației, fiind trecute în revistă măsurile adoptate de Sarajevo în vederea gestionării unui eventual aflux de migranți, deși acest stat nu se află, în prezent, pe ruta migrației.

În contextul atacurilor teroriste recente de la Bruxelles, Ankara și Istanbul, cele două părţi au subliniat necesitatea intensificării cooperării între statele membre ale Uniunii Europene și partenerii din vecinătatea sa, inclusiv statele din Balcanii de Vest, pentru combaterea acestui flagel. Partea română a salutat măsurile adoptate de Sarajevo împotriva fenomenului luptătorilor străini.
În acest sens, ministrul Lazăr Comănescu a menționat ”importanța întăririi cooperării între statele europene pentru a face față acestui flagel extraordinar  -  terorismul - care se manifestă, din păcate, în forme tot mai violente. Am convenit că este nevoie de o intensificare substanțială a eforturilor tuturor guvernelor țărilor din Europa și nu numai, pentru a elimina din rădăcină acest fenomen care afectează întreaga comunitate internațională.”

Informaţii suplimentare:
La 1 martie 2016 s-au aniversat 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Bosnia și Herțegovina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 225

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 208

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 263

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 294

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 238

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 272

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 336

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 299

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 294

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea Summit-ului Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor

15 Apr 2024 314

MAE Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi

09 Apr 2024 422

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO în format aliat

04 Apr 2024 358

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO

03 Apr 2024 331

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

03 Apr 2024 312

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la conferința “Restoring Justice for Ukraine”

03 Apr 2024 348