Consultări cu Republica Moldova la nivel de secretar de stat / vice-ministru al afacerilor externe

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 8 noiembrie 2012, la Chişinău, consultări politice cu Andrei Popov, vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova.

A fost abordat ansamblul temelor de actualitate de pe agendabilaterală. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat nivelul excelent al relaţiei privilegiate dintre România şi Republica Moldova, reflectat atât în dinamica dialogului politico-diplomatic, cât şi în cooperarea economică, inclusiv în sfera energiei. Cei doi oficiali au evidenţiat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale, prin dinamizarea dialogului la nivel sectorial şi realizarea de proiecte concrete în domenii cât mai diversificate, în vederea atingerii obiectivului strategic comun: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Pe parcursul reuniunii de lucru, o atenţie specială a fost acordată proiectelor de interconectare a sistemelor energetice din România şi Republica Moldova, cu impact major pentru racordarea fizică a statului vecin la reţeaua europeană de infrastructură.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a reiterat disponibilitatea României de a sprijini concretizarea aspiraţiilor europene ale R. Moldova prin proiecte concrete relevante, precum şi de a susţine eforturile de consolidare a instituţiilor R. Moldova, în beneficiul direct al cetăţenilor.

Consultările au prilejuit, de asemenea, o trecere în revistă a principalelor dosare aflate pe agenda europeană a Republicii Moldova, cu accent pe evoluţiile înregistrate în negocierea Acordului de Asociere la UE şi a Acordului privind Crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, dialogul pe tema liberalizării regimului de vize UE - Republica Moldova, precum şi progresele pe alte componente ale relaţiei dintre Chişinău şi Bruxelles.

Vice-ministrul Andrei Popov a mulţumit pentru sprijinul consistent acordat de România în procesul complex de aderare la UE. Cei doi demnitari au avut, în acest context, un schimb de opinii referitor la contextul regional, precum şi la dosarul transnistrean.

În contextul prezenţei în Republica Moldova, secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat la inaugurarea sistemului de aprovizionare cu apă din localitatea Roşu, raionul Cahul, proiect finanţat integral de către Ministerul Afacerilor Externe al României, din bugetul asistenţei pentru dezvoltare. "Acest proiect, care va contribui vizibil, începând de azi, la îmbunătăţirea traiului zilnic al locuitorilor comunei Rosu, nu este decât un exemplu al sprijinului concret şi constant pe care România, în acest caz prin Ministerul Afacerilor Externe, îl acordă cetăţenilor R. Moldova, creşterii nivelului de trai la standard european. Tot mai multe proiecte concrete se desfăşoară între cele două maluri ale Prutului, fie că vorbim de construcţia liniilor electrice şi a conductelor de gaz, de burse, de asistenţa medicală de urgenţă sau de contactele interumane. Toate sunt menite să lege tot mai strâns R. Moldova la spaţiul european, la valorile şi standardele acestuia.", a arătat Bogdan Aurescu.

Programul vizitei secretarului de stat Bogdan Aurescu mai include şi o întrevedere cu Eugen Carpov, vice-prim ministru al Republicii Moldova, pentru analizarea ultimelor evoluţii şi perspectivelor în dosarul transnistrean. Va fi reiterată, şi cu această ocazie, poziţia de principiu a României, de sprijinire a unei soluţionări politice, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale internaţional recunoscute.

Informaţii suplimentare

Modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă din comuna Roşu, raionul Cahul, este parte a unui proiect mai complex, incluzând şi realizarea reţelei de canalizare, finanţat integral din fondurile asistenţei pentru dezvoltare ale MAE român. Bugetul alocat proiectului însumează 700.000 euro.

Beneficiarul principal al proiectului este comunitatea locală din comuna Roşu: 3000 de locuitori (800 gospodării), instituţiile de învăţământ, societăţile comerciale şi autorităţile publice din localitate.

Principalele obiective au vizat: satisfacerea nevoilor de apă ale populaţiei din comuna Roşu, prin extinderea infrastructurii de aprovizionare, furnizarea apei potabile la standarde europene, minimalizarea riscurilor sanitare, consolidarea capacităţii de management a furnizorului local, extinderea sistemului de canalizare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238