Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu preşedintele Statului Israel, Shimon Peres

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a fost primit marţi, 9 octombrie 2012, cu ocazia vizitei oficiale în Statul Israel, de preşedintele statului, Shimon Peres. Discuţia, desfăşurată într-o atmosferă foarte caldă, a reprezentat un moment de confirmare a relaţiilor speciale bilaterale şi de abordare a unor teme de actualitate internaţională.

Discuţiile au pus în evidenţă rolul deosebit, în consolidarea relaţiilor bilaterale, care revine comunităţilor evreieşti şi a israelienilor originari din România în consolidarea relaţiilor bilaterale, comunitate despre care preşedintele Shimon Peres a afirmat că este "una dintre cele mai mari care a supravieţuit Holocaustului şi care a contribuit la construirea statului evreu modern". Cei doi oficiali au susţinut importanţa cooperării în domeniul educaţiei, pentru a pune în valoare rolul pe care comunitatea românească îl are în consolidarea atitudinii comune în combaterea unor manifestări antisemite în lumea contemporană, cu referire şi la comemorarea Zilei Naţionale a Holocaustului.

Au fost abordate evoluţiile relaţiilor bilaterale din perspectiva globalizării, cu accent pe cooperarea în domeniile ştiinţific (medicină, utilizarea laserului, energie, IT etc.), al apărării, combaterii terorismului şi financiar. Ministrul Titus Corlăţean a evocat şi cu aceasta ocazie posibilitatea participării Israelului la dezvoltarea proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI)de la Măgurele.

Ambii demnitari au evocat importanţa fructificării, şi pe viitor, a oportunităţilor oferite de consistenţa şi profunzimea raporturilor bilaterale. Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, dosarele regionale de interes, cu accent special asupra procesului de pace în Orientul Mijlociu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238