Întrevederea ministrului delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, cu ministrul Educației şi Ştiinței, Nuno Crato

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut o întrevedere cu ministrul educației şi ştiinței, Nuno Crato, în ultima zi a vizitei oficiale în Republica Portugheză. Cei doi oficiali au discutat despre sistemele de educație dintre cele două țări, iar accentul a fost pus pe predarea limbii române în Portugalia, respectiv a limbii portugheze în România.

Demnitarul român a propus ca şi în Portugalia să existe cursuri de limbă, cultură şi civilizație românească, şi a evocat succesul pe care aceste cursuri îl au, în ceea ce priveşte păstrarea identității lingvistice şi culturale a românilor. Ministrul Angel Tîlvăr a dat, în acest sens, exemplul Spaniei, Italiei şi Belgiei.
În cadrul discuţiei, demnitarul roman a precizat: "Cursurile de cultură şi civilizație românească reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente prin care statul român şi comunitățile de români contribuie la păstrarea identității naționale şi a legăturilor cu România". În acest context, ministrul Nuno Crato a salutat propunerea şi a anunţat că, în perioada următoare, echipe tehnice se vor întâlni şi vor stabili detaliile.
Cei doi oficiali au mai discutat despre programele care implică schimburile de experienţă la nivelul studenților, dar şi despre proiectele comune pe care le pot accesa românii şi portughezii. Ministrul delegat Angel Tîlvăr a  subliniat importanţa colaborării la nivel academic pentru intensificarea relaţiei bilaterale.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 242

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 283

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 250

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 322

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 255

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 281

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 264

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 413

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 320

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 231

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 207

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 268

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 279

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 286

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 266