Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu directorul regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut, astăzi, 16 mai 2012, o întrevedere cu Marie-Pierre Poirier, director regional al Fondului ONU pentru Copii (UNICEF) pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, cu ocazia vizitei acesteia în România.

Discuţiile au evidenţiat bunele relaţii de cooperare România - UNICEF şi au vizat perspectiva continuării acestui parteneriat, în baza unui nou program UNICEF pentru România pentru perioada 2013-2017. Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele direcţii de acţiune şi rezultatele colaborării în acest sector, recunoscând contribuţia UNICEF în procesul de reformă a sistemului naţional de protecţie a drepturilor copilului.

Directorul regional UNICEF a subliniat progresele importante pe care le-a făcut România în domeniul protecţiei drepturilor copilului în ultimii 20 de ani şi a evocat potenţialul de model regional şi internaţional al României în acest sens. Cei doi oficiali au convenit să examineze în perioada următoare posibile acţiuni şi proiecte comune în regiune şi în lume.

În cadrul întrevederii a fost evocată şi necesitatea configurării rolul UNICEF prin raportare la statutul internaţional actual al României de membru al UE, precum şi la realităţile şi evoluţiile în plan intern. Au fost menţionate, de asemenea, impactul crizei economice asupra realizării depline a drepturilor copilului şi obiectivele UNICEF în sprijinul politicilor guvernamentale şi al activităţii autorităţilor publice centrale şi locale, pentru consolidarea progreselor realizate în ultimii ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1275

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1549

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3159

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238