Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene

Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea, la 8 octombrie, de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene, care cuprinde „Strategia pentru extindere şi principalele provocări pentru perioada 2014–2015”, precum şi Rapoarte de progres pentru fiecare dintre statele candidate şi potenţialii candidaţi.
Pachetul extindere din acest an este prezentat în contextul apropiatei încheieri a mandatului actualei Comisii Europene şi al începerii în perioada următoare a activităţii unui nou colegiu al Comisiei. Din această perspectivă, Ministerul Afacerilor Externe apreciază că, actualul pachet de evaluări ale Comisiei transmite un mesaj de continuitate privind importanţa politicii de extindere şi prioritatea acordată la nivel european extinderii, ca instrument politic al Uniunii care a contribuit şi contribuie nemijlocit la promovarea păcii, securităţii, stabilităţii şi prosperităţii pe continentul european şi care aduce beneficii atât statelor care aderă, cât şi Uniunii, în ansamblul său, aşa cum a dovedit-o, de altfel, şi valul extinderii spre est a Uniunii. Mesajul este unul  cu atât mai actual şi necesar pe fondul evoluţiilor recente din vecinătate, care necesită din partea Uniunii un răspuns angajat, coerent şi solidar.
Pachetul privind extinderea UE evidenţiază odată în plus, puterea transformatoare a politicii de extindere şi beneficiile strategice ale acesteia, în ceea ce priveşte stabilitatea, îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi creşterea prosperităţii din statele candidate sau aspirante la UE. În acest sens, criteriile politice de aderare, incluzând protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, guvernanţa economică, cărora li se adăuga reforma administraţiei publice, se menţin ca principale provocări şi, în acelaşi timp, piloni ai procesului de extindere.
Evaluarea Comisiei plasează în acest an un accent suplimentar asupra reformei administraţiei publice, evidenţiind faptul că aceasta reprezintă un obiectiv orizontal fundamental pentru toate ţările vizate de procesul de extindere, care va fi urmărit cu prioritate pe parcursul procesului de aderare al acestora. 
Documentele Comisiei Europene fac o trecere în revistă a principalelor realizări în planul politicii de extindere din ultimul an, progresele înregistrate de statele candidate şi aspirante, cât şi acele domenii unde se impun eforturi suplimentare din partea candidaţilor şi a potenţialilor candidaţi. Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acest exerciţiu de evaluare oferă instrumentele avansării procesului de extindere, prin încurajarea eforturilor statelor candidate şi aspirante de a păstra ritmul reformelor şi a îndeplini criteriile de aderare.
Ministerului Afacerilor Externe îşi exprimă, de asemenea, aprecierea pentru susţinerea deplină pe care  Comisia Europeană o acordă cooperării regionale şi, în mod deosebit activităţii Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, documentul de strategie al Comisiei notând, din acest punct de vedere, ca dezvoltare pozitivă, creşterea caracterului cuprinzător al cooperării regionale. Acestea reprezintă obiective reflectate pe deplin în activitatea României ca Preşedinţie în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei (iunie 2013 – iunie 2014), care a contribuit substanţial la avansarea agendei de extindere şi la sprijinirea reformelor în statele din regiune în domeniile combaterii corupţiei, reformei sistemului judiciar, cooperării în domeniul afacerilor interne etc.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea continuării procesului de extindere şi subliniază importanţa îndeplinirii integrale a criteriilor de aderare la UE, cu accent asupra criteriului politic, a respectării drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, pentru avansarea parcursului european al statelor din regiune.
În perioada următoare, MAE va contribui activ la dezbaterile de la nivelul Consiliului UE pe marginea propunerilor formulate de Comisia Europeană.
 
Informaţii suplimentare:
Comisia Europeană prezintă anual Rapoarte de Progres referitoare la evoluţiile înregistrate de statele candidate şi potenţialii candidaţi la aderarea la UE. Consiliul UE va dezbate rapoartele şi va decide, până la finalul acestui an, asupra modului în care recomandările Comisiei Europene vor fi implementate.
Documentele Pachetului Extindere 2014 sunt disponibile în format electronic pe site-ul Comisiei Europene, la adresa:

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 215

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 280

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 249

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 315

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 253

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 277

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 261

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 412

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 320

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 230

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 205

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 266

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 279

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 284

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 264