Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea în format Resolute Support

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 13 mai 2015, la reuniunea în format Resolute Support (RSM), desfăşurată în cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe NATO, care are loc în Antalya (Turcia).
Principalele subiecte pe agenda reuniunii în format RSM au vizat trecerea în revistă a progreselor înregistrate în procesul de tranziţie din Afganistan, precum şi a situaţiei de securitate din ţară şi din regiune. Cu acest prilej au fost agreate principiile privind consolidarea Parteneriatului Durabil NATO-Afganistan.
În alocuţiunea sa, ministrul de externe român a evidenţiat contribuţia României la îndeplinirea obiectivelor Alianţei în Afganistan în cadrul actualei Misiuni Resolute Support, prezentând evaluările ţării noastre cu privire la progresele realizate de autorităţile afgane în dezvoltarea Forţelor Naţionale Afgane de Securitate (ANSDF) şi creşterea capacităţii acestora de a-şi îndeplini responsabilităţile ce le revin la nivelul întregii ţări.
În cadrul reuniunii, a fost convenită necesitatea ca NATO să continue susţinerea Afganistanului prin intermediul instrumentelor convenite la Summit-ul din Ţara Galilor (septembrie 2014),  exprimându-se acordul pentru aprofundarea dialogului inter-Aliat vizând elaborarea unui program consolidat de Parteneriat Durabil între NATO şi Afganistan, cu scopul dezvoltării capacităţii instituţiilor afgane din domeniul securităţii şi apărării. A fost evidenţiată importanţa definitivării procesului de constituire a Guvernului afgan, precum şi necesitatea lansării unui proces amplu de reconciliere naţională şi a aprofundării relaţiilor de cooperare dintre Afganistan şi statele vecine.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 255

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 230

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 301

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 234

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 251

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 239

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 388

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 304

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 219

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 194

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 253

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 268

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 280

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 259

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 433