Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei 16 septembrie 2014

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 16 septembrie 2014, o întrevedere cu Administratorul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), Clément Duhaime, şi a participat la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al OIF (BRECO OIF).
 
Convorbirile celor doi înalţi oficiali s-au axat pe priorităţile pe care Francofonia instituţională le promovează în Europa Centrală şi de Est şi pe contribuţia României la acest proces. 
 
Ministrul afacerilor externe şi Administratorul OIF au participat la deschiderea oficială a sediului Biroului regional al OIF. Inaugurarea a avut loc în prezenţa ambasadorilor membri ai Grupului Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone (GADIF), ai altor membri ai corpului diplomatic, ai reprezentanţilor instituţiilor publice româneşti, ai mediului academic şi universitar.
 
În alocuţiunea sa, ministrul Titus Corlăţean a salutat participarea domnului Clément Duhaime, la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al OIF. A subliniat satisfacţia României faţă de ridicarea nivelului de reprezentare a OIF de la Antenă la Birou regional, şi a evidenţiat angajamentul ţării noastre în realizarea obiectivelor OIF, inclusiv prin asumarea cu responsabilitate a  rolului de „Stat-far” pentru Francofonie în regiune.
 
Şeful diplomaţiei române a menţionat că, pornind “de la trăsăturile şi priorităţile regionale comune, Biroul OIF va putea stimula utilizarea sporită a limbii franceze, cât şi o mai bună punere în valoare a atuurilor Francofoniei. Pe de altă parte, regiunea noastră, care se caracterizează printr-o mare bogăţie culturală şi printr-o amplă experienţă în domeniul tranziţiei democratice, poate oferi bune practici utile altor ţări din marea familie francofonă“.
 
La rândul său, Clément Duhaime, Administratorul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul acordat prin punerea la dispoziţie a unui nou sediu pentru Biroul Regional pentru Europa Centrală şi de Est al OIF. Înaltul oficial a apreciat contribuţia semnificativă pe care România o are în promovarea Francofoniei în plan naţional şi regional, momentul de vârf constituindu-l organizarea Sommet–ului Francofoniei de la Bucureşti, din 2006, la care a participat personal. Inaugurarea noului sediu al BRECO la Bucureşti încununează aceste rezultate pozitive pentru întreaga regiune francofonă.
 
Informaţii suplimentare
 
1. La Bucureşti funcţionează din 2004 Antena OIF pentru statele Europei Centrale şi de Est (APECO). În cursul anului 2014, OIF a ridicat nivelul de reprezentare al misiunii sale, de la nivelul de Antenă, la cel de Birou regional.
2. Conceptul de „stat-far” este un instrument de lucru în cadrul OIF, care urmăreşte să pună în valoare exemplele pozitive la nivel regional. În calitatea sa de „stat-far”, ţara noastră susţine iniţiativele legate de promovarea limbii franceze la toate nivelele: internaţional, regional şi naţional.

3. În perioada 19-20 septembrie 2013, România a găzduit Reuniunea Corespondenţilor naţionali pentru Francofonie din Europa Centrală şi de Est, vizând înfiinţarea reţelei corespondenţilor naţionali şi a comisiilor naţionale pentru francofonie pentru Europa Centrală şi de Est, RESIFECO (Albania, Armenia, Bulgaria,  Macedonia, Republica Moldova şi România).
Înaintea constituirii acestei reţele, existau doar două reţele francofone regionale –RESIFAO pentru Africa Centrală şi Oceanul Indian şi RESIFACO pentru Africa de Vest, reţeaua creată la Bucureşti, RESIFECO, fiind cea de a treia. România asigură preşedinţia RESIFECO pentru perioada 2013-2015.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3846

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238