Participarea secretarului de stat Carmen-Liliana Burlacu la ceremonia de aniversare a 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite Mexicane

Secretarul de stat pentru afaceri globale Carmen-Liliana Burlacu a participat astăzi, 15 septembrie 2015, la ceremonia de aniversare a 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Mexic, în cadrul unei manifestări culturale organizate la Biblioteca Naţională a României.
 
În alocuţiunea sa, secretarul de stat român a subliniat nivelul excelent al relaţiilor dintre România şi Mexic, care au avut un parcurs continuu ascendent, marcat de dorinţa ambelor părţi de consolidare şi aprofundare a dialogului bilateral, în toate domeniile. A evidenţiat dorinţa României de a dezvolta relaţiile economice şi cooperarea culturală şi în viitor, pe măsura oportunităţilor oferite de Parteneriatul Strategic dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite Mexicane, precum şi de cooperarea în cadrul UE-CELAC.

Evenimentul aniversar a cuprins inaugurarea expoziţiei de portrete ale lui Emil Cioran semnate de fotograful mexican Rogelio Cuéllar, a expoziţiei de litografii „Mexicul văzut de Europa” din colecţia privată a ambasadorului mexican la Bucureşti, Agustín Gutiérrez Canet, precum şi a seriei de conferinţe ale scriitorului şi academicianului Francisco Prieto privind influenţa exercitată în Mexic de scriitorii Emil Cioran şi Mircea Eliade. La finalul ceremoniei, a avut loc un recital susţinut de soprana Patricia Santos, acompaniată de pianistul Lucian Duşa. La manifestare au fost prezenţi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, cultural şi economic şi ai societăţii civile.
 
Informaţii suplimentare:
Relaţiile diplomatice între România şi Statele Unite Mexicane au fost stabilite la 20 iulie 1935, la nivel de legaţie; au fost întrerupte în decembrie 1941 şi restabilite, la 20 martie 1973, la nivel de ambasadă.
Primele documente oficiale în istoria relaţiilor româno-mexicane datează, însă, din anul 1880; răspunzând scrisorii suveranului român Carol I, Preşedintele mexican Porfirio Díaz evidenţiază, în scrisoarea sa din 30 noiembrie 1880, că a primit „cu mare satisfacţie notificarea asupra Independenţei României” şi că doreşte să cultive „relaţii cordiale” între cele două ţări.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 185

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 279

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 247

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 312

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 251

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 275

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 260

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 407

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 317

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 230

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 203

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 263

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 276

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 284

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 263