Precizari MAE - Vineri, 27 Iulie 2012

În legătură cu apariţia unor luări de poziţie ale unor oficiali străini, din mediul guvernamental sau parlamentar, pe tema evoluţiilor politice din ţara noastră, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

1. MAE a luat notă cu îngrijorare de declaraţiile doamnei Birgitta Ohlsson, ministrul suedez pentru afaceri europene, referitor la faptul că România nu ar respecta criteriile de la Copenhaga privind drepturile omului şi democraţia. Respectarea drepturilor omului și a regulilor democratice este în țara noastră la nivelul țărilor din Uniunea Europeană, iar acest fapt a fost consemnat și acceptat de multă vreme. Statutul României de stat membru UE şi parcursul său din ultimii ani în direcţia integrării depline atestă, fără nicio îndoială, realitatea că România respectă în totalitate criteriile de la Copenhaga privind drepturile omului şi democraţia. Ca şi până acum, MAE ţine cont de preocupările partenerilor europeni privind reconfigurarea democratică a spectrului politic intern, care a avut loc într-un ritm accelerat. MAE a declanşat un proces de clarificare a contextului în care a fost făcută această declaraţie şi a circumstanţelor care au declanşat-o, mai ales că atât ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, cât şi ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, s-au întâlnit cu omologii lor suedezi, Carl Bildt, şi, respectiv, Birgitta Ohlsson, în marja recentelor reuniuni CAE şi CAG de la Bruxelles, iar aceştia nu au ridicat problemele la care face referire doamna Birgitta Ohlsson.

2. În legătură cu opinia exprimată de membrii Congresului american Michael Turner şi Loretta Sanchez, pe tema parcursului democratic al României, MAE precizează că spiritul dominant al relaţiilor româno-americane este cel al parteneriatului strategic, care are o puternică dimensiune parlamentară. Drepturile religioase sunt deplin respectate în România. MAE îşi exprimă convingerea că este necesar ca aprecierile privind situaţia politică să se bazeze pe evaluarea obiectivă a realităţilor şi a evoluţiilor concrete din România, asupra cărora partenerii şi prietenii americani s-au informat şi se pot informa oricând şi nemijlocit. MAE reiterează că încrederea reciprocă şi solidaritatea reprezintă fundamentul colaborării româno-americane, fiind coordonatele pe care se sprijină politica României în relaţiile cu Washingtonul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3843

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238