Primirea de către ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a ambasadorului Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil

Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit joi, 16 februarie 2012, pe Ömür Şölendil, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti.

Cu acest prilej, a fost salutat stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, ridicate la nivel de Parteneriat Strategic în decembrie 2011.

Ministrul Cristian Diaconescu a exprimat interesul pentru continuarea ritmului dinamic al dialogului bilateral la nivel înalt şi tehnic, răspunzând pozitiv invitaţiei de a efectua o vizită oficială la Ankara în prima parte a acestui an.

Cele două părţi au confirmat interesul pentru acordarea unei dimensiuni practice concrete Parteneriatului Strategic, în cadrul unui Plan de Acţiune, prin convenirea unor proiecte bilaterale în toate domeniile de activitate, cu accent pe sectorul economic şi al energiei.

În acest context, a fost salutat rolul Comisiei Mixte de cooperare economică româno-turcă, care va avea loc la Ankara, la sfârşitul lunii februarie.

Ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul constant pe care România îl acordă aderării Turciei la UE, încurajând realizarea de progrese în deschiderea unor noi capitole de negocieri, în perioada următoare.

A fost realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Siria, ministrul român menţionând atenţia deosebită acordată cetăţenilor români care trăiesc în Siria. In context, a fost salutată excelenta cooperare în materie consulară dintre România şi Turcia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1217

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1233

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1393

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1532

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1986

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1596

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1464

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3826

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3150

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228