Sistemul Cameral modern a aniversat 150 de ani

Bucureşti, 29 ianuarie 2014: Camera de Comerţ şi Industrie a României – Camera Naţională a organizat Recepţia anuală în cinstea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, ediţia a VI-a, pentru a sărbători 150 de ani de la promulgarea primei legi a Camerelor de Comerţ în România de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 29 ianuarie 1864.
                            Alături de reprezentanţii Misiunilor Diplomatice acreditaţi la Bucureşti, la Gală au participat membri ai Guvernului României, E.S. Ministrul Afacerilor Externe, Domnul Titus Corlăţean, E.S. Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni, Domnul Cristian David, Preşedinţi ai Camerelor de Comerţ Judeţene şi Bilaterale, importanţi oameni de afaceri, reprezentanţi ai mass media.
                             “România s-a numărat printre primele 15 ţări din lume care a avut un Sistem Cameral naţional, în timp ce astăzi există peste 200 de Camere de Comerţ naţionale. România şi-a demonstrat astfel vocaţia europeană şi deschiderea spre modernitate”, a declarat în deschiderea evenimentului E.S. Preşedintele Camerei Naţionale, Domnul Mihail M. Vlasov, care s-a referit apoi la importanţa suportului diplomatic internaţional pentru dezvoltarea economică a ţării.
                            „Camera de Comerţ şi Industrie a României omagiază la 29 ianuarie Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti pentru ce s-a întâmplat cu un secol şi jumătate în urmă şi, mai ales, pentru ce se întâmplă astăzi în relaţiile dintre Camerele de Comerţ şi diplomaţii străini, în sprijinul oamenilor de afaceri”, a adăugat Preşedintele Camerei Naţionale a României.
“Nu există o întâlnire la nivel înalt, în care componenta economică să nu joace, un rol esenţial”, a reiterat în continuare E.S. Ministrul Afacerilor Externe, asigurând oamenii de afaceri de „parteneriatul Ministerului Afacerilor Externe pentru promovarea intereselor de dezvoltare ale României, ale companiilor româneşti şi, nu în ultimul rând, ale capitalului românesc în străinătate”, felicitând Camera de Comerţ Naţională pentru “locul şi rolul special” pe care îl are în acest demers de promovare.
Invitând companiile româneşti să exploreze şi alte pieţe în afara celor tradiţionale, Şeful Diplomaţiei româneşti a precizat că extinderea prezenţei capitalului românesc prin valorificarea oportunităţilor de privatizare din vecinătate, în Balcani, în spaţiul Estic, „reprezintă o sursă de dezvoltare, insuficient exploatată până în prezent”.
Subliniind importanţa rolului Camerei de Comerţ Naţionale ca liant între oamenii de afaceri din diverse ţări ale lumii, omul de afaceri Ion Ţiriac, a spus că „România are un potenţial enorm şi când Europa se va stabiliza, România va fi din nou una dintre ţările în care toată lumea se va grăbi să investească”, ritmurile înalte de dezvoltare înregistrate cu doar câţiva ani în urmă, reprezentând realizări ce pot fi repetate.
                         
            Direcţia Reprezentare Camerală
            Biroul Relaţii Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1527

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1624

George Simion se retrage de la angajamentele publice. Iată motivul

24 Apr 2024 932

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 480

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1159

Știri Constanța Câștigătorii concursului „10 cu Felicitări” de la Scoala Gimnazială nr. 22 IC Bratianu au ajuns la Destiny Park

10 Apr 2024 481

Polaris M Holding Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr.16 Constanta au câștigat o excursie la Destiny Park (VIDEO)

08 Apr 2024 1008

Grecia salută includerea parţială a Bulgariei şi României în zona Schengen

31 Mar 2024 511

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1187

Medalii pentru sportivii de la Tomis Spartan Division Constanța la competițiile de la Chișinău (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 655

CSM Constanța judo Ana Carla Gliga, campioană națională la categoria Under-16 (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 727

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 401

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 536

Farul Constanța și Gheorghe Hagi, felicitări pentru Simona Halep, în urma „meciului“ câștigat la TAS

05 Mar 2024 1012

Un vecin al Simonei Halep o felicită pentru succesul la audierile TAS (FOTO+VIDEO)

05 Mar 2024 1382