Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în perioada 26 - 28 octombrie, în Italia

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a efectuat, în perioada 26 -€28 octombrie 2014, o vizită în Italia, la Torino și Florența. Programul vizitei a cuprins întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale, membri ai comunității românești din zonă, discuții cu mediul asociativ, precum și participarea la manifestări culturale dedicate românilor care trăiesc în Italia.
La Torino, oficialul român a participat, în calitate de invitat, la evenimentul „România din suflet”, eveniment care s-a bucurat de o largă participare a membrilor comunității din aceasta localitate.

La Florența, ministrul delegat Bogdan Stanoevici a avut o întrevedere cu vicepreședinta Regiunii Toscana, Stefania Saccardi. Discuțiile purtate cu această ocazie au pus în lumină buna integrare a importantei comunități românești din această regiune, comunitate estimată la ora actuală la peste 71 000 de persoane. Vicepreședinta Saccardi a apreciat drept extrem de importantă această întrevedere și a confirmat întreaga deschidere a autorităților din Florența și Toscana pentru dezvoltarea, alături de autoritățile din România, de programe care să optimizeze procesul de integrare și să rezolve, într-un mod eficient și benefic tuturor părților implicate, unele situații complexe care implică membri ai comunității românești. Demnitarul român a apreciat dialogul deschis și interesul în construirea de astfel de proiecte comune și a subliniat importanța punerii în lumină a contribuției reale pe care numeroasa comunitate românească din peninsulă o are la viața economică și socială a regiunii și a Italiei. Ambele părți au insistat asupra necesității unei reacții ferme și lipsite de echivoc în privința oricăror accente și atitudini xenofobe sau extremiste, în condițiile unei Europe unite, în care drepturile și obligațiile tuturor cetățenilor europeni sunt aceleași.

De asemenea, ministrul delegat a participat la o întâlnire cu oficiali italieni, reprezentanți ai clerului ortodox român din Toscana, lideri ai asociațiilor românești din regiune, precum și cu reprezentanți ai media locale italiene și de limbă română. În intervenția sa, ministrul delegat Bogdan Stanoevici a vorbit despre relația exemplară dintre autoritățile locale și comunitatea românească, despre buna colaborare dintre asociațiile românești, precum și despre cele mai recente măsuri luate de către Guvernul României în sprijinul românilor de peste hotare - reducerea sau anularea unor taxe consulare relevante, îmbunătățirea și ușurarea accesului la serviciile consulare și deschiderea Programului „Prima Casa” către românii din străinătate.

Totodată, oficialul român a dialogat cu reprezentanții mediului asociativ românesc pe chestiuni de interes, cum ar fi necesitatea federalizării asociațiilor în scopul dezvoltării de evenimente ample și vizibile, dezvoltarea de proiecte în scopul conservării identității și spiritualității românești în rândul membrilor comunității, precum și căile de informare disponibile cu privire la categoriile de proiecte care pot fi susținute, în conformitate cu prevederile legale, de către DPRRP - MAE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3152

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6229