Ziua Internaţională de luptă împotriva pedepsei cu moartea - 10 octombrie

Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea, la 10 octombrie, a  Zilei Internaţionale de luptă împotriva pedepsei cu moartea, împreună cu toţi cei care preţuiesc valorile reprezentate de această zi.
Ministerul Afacerilor Externe profită de acest prilej pentru a-şi reafirma angajamentul faţă de promovarea şi protejarea tuturor drepturilor omului, în primul rând a dreptului la viaţă.
Pedeapsa capitală reprezintă un act crud, inuman şi ireversibil care încalcă dreptul fundamental al omului la viaţă şi la demnitate. Niciun sistem juridic nu este la adăpostul unei erori judiciare, iar pedeapsa capitală reprezintă o pierdere ireversibilă a unei vieţi omeneşti.
Deşi tendinţa la nivel mondial este din ce în ce mai favorabilă abolirii acestei pedepse, în continuare mai există state care aleg să-i condamne pe infractori la pedeapsa cu moartea şi care continuă execuţiile.
România, ca şi UE în ansamblul său, se opune aplicării pedepsei capitale, iar abolirea universală a acesteia reprezintă un obiectiv primordial al politicii sale în domeniul drepturilor omului.  Astfel, România, împreună cu Uniunea Europeană, militează împotriva pedepsei cu moartea inclusiv în cadrul forurilor multilaterale - Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, OSCE - şi contribuie la adoptarea rezoluţiilor anuale ale Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind instituirea unui moratoriu asupra aplicării pedepsei capitale.

Informaţii suplimentare
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către Organizaţia Naţiunilor Unite consacră, în articolul 3, dreptul la viaţă.
În fiecare an, la 10 octombrie, în lumea întreagă este marcată Ziua Internaţională împotriva pedepsei cu moartea.
În România, pedeapsa capitală a fost abolită încă din anul 1990, iar ţara noastră, ca membru al Uniunii Europene, al Consiliului Europei, precum şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, se alătură eforturilor comunităţii internaţionale în vederea respectării drepturilor omului în întreaga lume şi adoptării unui moratoriu privind pedeapsa capitală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237