IGSU Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

BULETIN DE PRESĂ
21 martie 2023
 
Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore
 
Începutul acestei săptămâni (20.03.2023) s-a dovedit a fi unul solicitant pentru pompierii salvatori. Astfel, în cursul zilei de ieri, colegii noștri au intervenit în 1.586 de situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Brașov, Mureș, Prahova, Timiș și Bihor.
 
La nivel național, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au gestionat 1.304 de misiuni, în urma cărora 1.308 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
 
Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 114 incendii înregistrate la nivel național. Din totalul acestora, 61 de intevenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 120 ha de teren.
 
Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 161 de misiuni pentru protecția comunităților.
 
O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 7 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
 
❗O astfel de intervenție a avut loc ieri, în județul Gorj, unde pompierii militari au acționat pentru gestionarea urmărilor impactului dintre patru autoturisme și un autotren, în localitatea Țânțăreni. Ajunse la locul solicitării, echipajele de descarcerare și prim ajutor au constatat că, în urma impactului puternic, au rezultat patru victime. După evaluarea medicală și acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, trei dintre persoanele implicate în accidentul rutier au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.
 

❗ O altă misiune relevantă a fost cea a pompierilor militari buzoieni, care au intervenit ieri, pe raza localității Poșta Câlnău, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme și trei autotrenuri. La locul intervenției, colegii noștri au acordat prim ajutor pentru șase pasageri implicați în evenimentul rutier, ulterior trei dintre aceștia fiind transportați la spital.
 
În perioda de referință, la nivel național, a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urs) în județul Argeș.

 
 
Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 262 pompieri salvatori și 176 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 
De asemenea, pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 211

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 230

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 234

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 283

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 261

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 279

IGSUBilanțul misiunilor

04 Apr 2024 286

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 314

IGSUBilanțul misiunilor

27 Mar 2024 300

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 278

IGSU3 persoane aflate în situații critice au fost salvate

21 Mar 2024 324

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

12 Mar 2024 353

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

08 Mar 2024 320

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

07 Mar 2024 285

IGSUBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

06 Mar 2024 299