IGSU Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Ziua de ieri, 5 octombrie, s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompierii salvatori. Astfel, în ultimele 24 de ore, colegii noștri au gestionat 1.548 situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Mureș, Argeș, Bihor și Dâmbovița.
La nivel național, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 140 incendii înregistrate. Din totalul acestora, 85 au fost intervenții la arderi necontrolate (miriști, vegetație ucată, deșeuri), fiind afectate peste 170 ha de teren.
Totodată, echipajele SMURD au gestionat 1.222 misiuni, în urma cărora 1.231 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 7 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 179 de misiuni pentru protecția comunităților.
 
❗Un eveniment complex ce a necesitat efort susținut din partea salvatorilor vasluieni s-a produs în localitatea Uricari, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o gospodărie. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la întreaga locuință și la două anexe gospodărești, cu posibilitate de propagare la casele din proximitate. În urma recunoașterii, au fost identificate două victime, dintre care una decedată. Echipajele SMURD au acordat măsuri de prim ajutor pentru cea de-a doua persoană rănită în urma incendiului. ulterior, aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații suplimentare. După mai multe ore de luptă cu focul, pompierii au lichidat flăcările și au înlăturat pericolul de extindere a acestora la locuințele învecinate.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 16 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea (13 mesaje) privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele BH (1), BZ (2), GJ (1), HD (1), HR (4), NT (3) și VL (1).
Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 106 pompieri salvatori și 40 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 244

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 423

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 252

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 238

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 232

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 249

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 512

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 258

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 685

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 280

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 237

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 282

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 343

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 312

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 283