IPJ Argeș Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

Nr. 276 din 04 mai 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Cercetări finalizate de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 14 septembrie 2021, în timp ce se aflau în spațiul public, pe raza localității Vlădești, membrii a două familii s-au agresat reciproc, fiind necesară intervenția polițiștilor pentru aplanarea stării conflictuale.
Reamintim că, după admninistrarea probatoriului, doi bărbați, cu vârste de 32 și 20 de ani, din Vlădești, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
De asemenea, în cauză sunt cercetați alți patru bărbați, cu vârste de 18 ani (minor la data faptei), 28, 33 și 44 de ani, toți din aceeași localitate.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată față de cei șase bărbați.
 
 
 
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind savârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 martie a.c., în jurul orei 03:00, folosind un dispozitiv special conceput pentru secționare, trei tineri, de 18 ani, din Pitești, respective de 21 și 24 de ani, din comuna Negrași, ar fi tăiat și sustras catalizatorul unui autoturism parcat pe raza municipiului Pitești, după care ar fi încercat să sustragă catalizatorul unui al doilea autoturism parcat în apropiere, activitate infracțională care a fost întreruptă de un echipaj de poliție.
Cei în cauză au reușit să fugă de la fața locului, fiind sprijiniți de către o tânără de 20 de ani. La scurt timp, cei în cauză au fost depistați de către polițiști, pe raza municipiului Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Pitești și ai Biroului Rutier Pitești.
După administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 17 martie a.c., cei trei tineri, de 18, 21 și 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, atât față de cei trei tineri, cât și față de tânăra de 20 de ani.
 
 
 
Activități preventive desfășurate în școli
 

 
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv, la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești, precum și la Școala Gimnazială Pietroșani - Structura Bădeni din comuna Pietroșani.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei „Law iS Cool”, precum și a proiectului „Ia atitudine, Spune stop violenței!”,
În acest context au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, privind răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor, precum și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte sdpecifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
La activități au participat 122 de elevi și 6 cadre didactice.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta acelorași unități școlare, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, precum și a respectării normelor privind comercializarea și consumul  produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr. 349/2002, fără a constata nereguli.
 
 
 
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au desfășurat două activități educativ-preventive pe raza de competență, la Școala Gimnazială „Iosif Catrinescu” și la Școala Primară Valea Hotarului, ambele din comuna Dragoslavele.
Elevii au fost consiliați de polițiști cu privire la conduita și măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea victimizării, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a faptelor antisociale, atât în cadrul unității școlii, cât și în familie și societate.
Cu aceeași ocazie, au fost prezentate elevilor mijloace tehnice și modul de acțiune al polițiștilor,. 
La activitate au participat aproximativ 100 de elevi și 13 cadre didactice.
 
 
 
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii de proximitate și polițiști criminaliști din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat o activitate educativ-preventivă la Școala Gimnazială „ Regina Maria” din municipiul Curtea de Argeș.
Polițiștii au discutat cu elevii despre măsuri preventive pentru combaterea violenței și evitarea victimizării, dar și prevenirea fenomenului de bullying și ciberbullying, precum și aspecte referitoare la consumul de substanțe psihoactive.
Totodată, au fost prezentate aspecte legate de educația rutieră, precum și laboratorul criminalistic și tehnica de lucru din dotarea polițiștilor criminaliști.
La activitate au participat 48 de elevi și 2 cadre didactice.
 
 
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 316 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 54.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 11 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
 
 
Conduceau cu viteză excesivă
 
 
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 34 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mihăești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 115 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
 
 
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 50 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 110 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

22 Apr 2024 241

IPJ ArgeșAcțiuni ale polițiștilor piteșteni

09 Apr 2024 280

IPJ Argeș Sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier

08 Apr 2024 346

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

25 Mar 2024 425

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

10 Nov 2023 559

IPJ ArgeșTânăr de 18 ani, depistat conducând cu viteză excesivă

08 Nov 2023 507

IPJ Argeș Buletin de presă

06 Oct 2023 472

IPJ Argeș Buletin de presă 18 septembrie

18 Sep 2023 598

IPJ Argeș Buletin informativ 1 septembrie 2023

01 Sep 2023 635

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

30 Aug 2023 548

IPJ Argeș Depistat conducând sub influența alcoolului

17 Aug 2023 563

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

01 Aug 2023 539

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

31 Jul 2023 565

IPJ ArgeșConducea cu viteză excesivă

14 Jul 2023 647

IPJ ArgeșAcțiuni pentru reducerea riscului rutier

10 Jul 2023 593