IPJ Bacău Buletin de presă - 04.08.2021

Nr. 506470 din 04 august 2021
                         
                                                                           
 
BULETIN DE PRESĂ
  
Arme ridicate de poliţişti şi dosar penal pentru nerespectarea armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată
 
 
La data de 03 august a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant delict, un bărbat de 45 de ani, din comuna Agăş, care deţinea fără drept la domiciliul său, două arme neletale, din categoria celor supuse autorizării, respectiv o armă cu aer comprimat şi un pistol cu aer comprimat.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, cele două arme împreună cu muniţia aferentă au fost achiziţionate de bărbat din Spania, în cursul anului 2020 şi le-ar fi introdus în ţară în luna iulie a acestui an.
Poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea continuării cercetărilor a celor două arme, 9 cutii de muniţie, precum şi înscrisuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor  şi  contrabandă calificată.
  
Cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

 
La data de 03 august a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii din Târgu-Ocna  au depistat în flagrant delict, un conducător auto în vârstă de 44 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
         Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
         Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drmurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 Reţinut de poliţişti după ce a încălcat ordinul de protecţie
 

Poliţiştii din Comăneşti au dispus completarea formularului de risc pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice între tată şi fiu.
         Bărbatului de 42 de ani i s-a adus la cunoştinţă să păstreze faţă de tatăl său şi domiciliul acestuia, o distanţă minimă de 200 de metri.
          La data de 03 august a.c., în jurul orei 20.30, bătrânul de 70 de ani, din Comăneşti a sesizat poliţiştii despre faptul că, fiul său a revenit la domiciliu şi îi adresează ameninţări, desi, pentru perioada 22.07.2021-22.01.2022 prin ordin de proteţie este obligat să păstreze o distanţă de 200 metri faţă de tatăl său şi locuinţa acestuia.

          La faţa locului s-a deplasat o patrulă auto de siguranţă publică care l-a prins în flagrant pe bărbatul de 42 de ani, încălcând ordinul de protecţie.
         A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie.
         Totodată, poliţiştii l-au reţinut şi introdus pentru 24 ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
 
Întocmit,
Inspector principal de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 495

Doi copii au murit într-un accident în Bacău! Autoturismul implicat avea anvelope de vară

09 Jan 2024 922

IPJ Bacău Prinși la furat, în flagrant delict, de Poliție

28 Nov 2023 804

Bacău Bătrână de 97 de ani, jefuită. Ce spune Poliția

26 Oct 2023 897

Un bărbat s-a rătăcit cu mașina într-o pădure. Soția lui a alertat Poliția

17 Oct 2023 1052

Șantaj și înșelăciune în Bacău Un bărbat de 47 de ani reținut. Cum inducea în eroare mai mulți oameni

17 Oct 2023 843

IPJ Bacău Șoferi depistați sub influența alcoolului în urma unui eveniment rutier

02 Oct 2023 561

IPJ Bacău Activitate de prevenire a victimizării persoanelor vârstnice

29 Sep 2023 604

IPJ Bacău A ajuns în arest după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

28 Sep 2023 512

Bărbat acuzat de proxenetism și spălare de bani, prins pe o stradă din Bacău

26 Sep 2023 853

IPJ Bacău Buletin de presă

26 Sep 2023 649

IPJ Bacău Buletin de presă

25 Sep 2023 572

Descoperire șocantă într-un mijloc de transport! Ce avea asupra sa un bărbat

24 Sep 2023 1456

IPJ Bacău Depistat de polițiștii rutieri sub influența unor substanțe psihoactive

21 Sep 2023 548

IPJ Bacău Percheziții efectuate de polițiști într-un dosar penal ce vizează carduri sociale folosite ilegal

21 Sep 2023 512