IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 02.06.2021

Nr. 236 din 03 iunie 2021 
BULETIN DE PRESĂ
 
Trei dosare penale la regimul rutier, întocmite de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița
 
La data de 2 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în desfășurarea activităților specifice, au oprit în trafic pe Drumul Județean 154, în localitatea Monor, un ATV neînmatriculat.
 
A fost identificat conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, domiciliat în localitatea  Monor. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
 
 
În aceleași circumstanțe, a fost oprit în trafic un tânăr de 29 ani, din localitate, care conducea un moped neînmatriculat. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
 
Totodată, fost depistată o persoană de sex bărbătesc conducând o motocicleta de teren, care a refuzat să oprească la semnalele echipajului de poliție, acesta continuându-și deplasarea pe un drum inaccesibil.
 
În urma verificărilor efectuate, la scurt timp a fost identificat conducătorul motocicletei, un tânăr de 18 ani, domiciliat pe raza localității Monor, stabilindu-se că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
 

În cauză polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au întocmit trei dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind continuate cercetările și documentarea situației de fapt.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

20 Jan 2024 823

Eveniment rutier pe Drumul Național 17C. Implicate un autoturism și o autoutilitară (FOTO)

13 Jan 2024 888

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 864

Bărbat suspectat că și-a accidentat intenționat o rudă cu mașina! Suspectul s-a urcat beat la volan

25 Dec 2023 806

Un pieton a fost accidentat în Bistrița-Năsăud. Ce spun polițiștii

24 Dec 2023 803

Copil rănit în urma unui eveniment rutier în Bistrița Năsăud

18 Dec 2023 693

O șoferiță aflată în pragul comei alcoolice, implicată într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

14 Dec 2023 885

Percheziții efectuate de polițiști în Bistrița-Năsăud pentru monede falsificate și înșelăciune (FOTO)

11 Dec 2023 837

Bărbat rănit într-un incident de vânătoare! Ce spune Poliția

08 Dec 2023 905

​Intervenție a negociatorului și polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și cei ai Poliției Năsăud, pentru salvarea unei persoane.

22 Nov 2023 791

IPJ Bistrița-Năsăud Un șofer băut a provocat un accident rutier. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

18 Nov 2023 850

Descoperire macabră într-o locuință din județul Bistrița-Năsăud! Două surori găsite decedate

17 Nov 2023 867

Oficial de la IPJ Bistrița Năsăud despre accidentul de la trecerea cu nivel la care ferată din localitatea Feldru. Un bărbat a decedat

17 Nov 2023 814

Bărbat suspectat că l-a ucis pe tatăl concubinei sale! Polițiștii au deschis o anchetă

14 Nov 2023 843

Conducător auto beat reținut pentru 30 de zile după ce a fugit de la locul accidentului! Suspectul nu avea permis iar mașina era neînmatriculată

11 Nov 2023 710