IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă

Polițiștii din Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat bănuit de comiterea unor infracțiuni rutiere
 
La data de 11 septembrie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 26 de ani, din Tăure, comuna Nimigea, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul în cauză, conducător al unui autoturism, a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Beclean, de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că nu este posesor de permis de conducere.
Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În cursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
 
Tânăr din Josenii Bârgăului, depistat de polițiștii Serviciului Rutier, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la  fals material în înscrisuri oficiale

La data de 11 septembrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la  fals material în înscrisuri oficiale.
Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr de 21 de ani, Josenii Bârgăului care a fost  depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism care rula cu viteză peste limita legală, pe Drumul Național 17, prin localitatea Tiha Bârgăului.
La solicitarea documentelor, tânărul a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile Irlandeze care nu prezenta toate elementele de siguranță ale unui permis autentic, existând suspiciunea rezonabilă că este fals.
 
 Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Bistrița.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

20 Jan 2024 833

Eveniment rutier pe Drumul Național 17C. Implicate un autoturism și o autoutilitară (FOTO)

13 Jan 2024 896

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 873

Bărbat suspectat că și-a accidentat intenționat o rudă cu mașina! Suspectul s-a urcat beat la volan

25 Dec 2023 818

Un pieton a fost accidentat în Bistrița-Năsăud. Ce spun polițiștii

24 Dec 2023 818

Copil rănit în urma unui eveniment rutier în Bistrița Năsăud

18 Dec 2023 713

O șoferiță aflată în pragul comei alcoolice, implicată într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

14 Dec 2023 894

Percheziții efectuate de polițiști în Bistrița-Năsăud pentru monede falsificate și înșelăciune (FOTO)

11 Dec 2023 854

Bărbat rănit într-un incident de vânătoare! Ce spune Poliția

08 Dec 2023 918

​Intervenție a negociatorului și polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și cei ai Poliției Năsăud, pentru salvarea unei persoane.

22 Nov 2023 799

IPJ Bistrița-Năsăud Un șofer băut a provocat un accident rutier. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

18 Nov 2023 866

Descoperire macabră într-o locuință din județul Bistrița-Năsăud! Două surori găsite decedate

17 Nov 2023 877

Oficial de la IPJ Bistrița Năsăud despre accidentul de la trecerea cu nivel la care ferată din localitatea Feldru. Un bărbat a decedat

17 Nov 2023 824

Bărbat suspectat că l-a ucis pe tatăl concubinei sale! Polițiștii au deschis o anchetă

14 Nov 2023 851

Conducător auto beat reținut pentru 30 de zile după ce a fugit de la locul accidentului! Suspectul nu avea permis iar mașina era neînmatriculată

11 Nov 2023 719