IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - Dosare penale pentru mai mulți șoferi în acest weekend

                                                                                                                     Nr. 290 din 19 iulie 2021 
BULETIN DE PRESĂ
 
Dosare penale pentru mai mulți șoferi în acest weekend
 
 
Vineri, 16 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat un șofer conducând sub influența alcoolului, în urma unui accident rutier.


Un bărbat de 50 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15 A, prin localitatea Galații Bistriței a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea stângă a sensului său de deplasare, distrugând mai apoi un gard și un stâlp de beton.
 
Polițiștii ajunși la locul accidentului au testat cu aparatul alcooltest șoferul rezultând o valoare de 0.32 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
 
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere unui vehicul sub influența alcoolului și  vătămare corporală din culpă.
 
 
***
 
În seara de 16 iulie a.c., pe Valea Budacului, din municipiul Bistrița, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
 

Un autoturism care se deplasa pe Drumul Judeţean 173C, condus de un tânăr, de 20 de ani, din Buduș, a ajuns într-un șanț, în afara părții carosabile.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, pentru a-I fi recoltate probe biologice care vor determina alcoolemia.

 
S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către Biroul Rutier Bistrița.
 
***
 
La data de 17 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat un bărbat de 33 de ani, sub influența alcoolului.
 
Fiind oprit pentru control un autoturism a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 33 de ani din Ragla, care prezenta halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0.55 mg/L alcool pur în aerul expirat.
 
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
 
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
***
 
 
La data de 18 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic pe Drumul Național 17, prin localitatea Prundu Bârgăului, un autoturism.
 
Au identificat conducătorul acestuia, un tânăr de 29 de ani din Prundu Bârgăului.
 
Întrucât polițiștii au sesizat faptul că șoferul prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Tânărul a fost transportat ulterior la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
 
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal, fiind dispuse cercetări cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
 
***
 
La data de 17 iulie a.c., în municipiul Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au depistat în flagrant delict un șofer sub influența alcoolului.
 
În urma unui control în trafic, a fost identificat un bărbat de 41 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Avram Iancu din municipiu.
 
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,26 mg/L alcool pur în aerul expirat. În consecință a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
A fost întocmit un dosar penal privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
***
 
La data de 18 iulie a.c., un bărbat de 30 de ani din Năsăud a refuzat testarea cu aparatul etilotest, în urma unui accident rutier pe raza orașului.
 
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier pe Bulevardul Grănicerilor din orașul Năsăud, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturismul parcat iar mai apoi cu un gard de beton.
 
Șoferul nu a fost identificat inițial la locul accidentului, acesta revenind ulterior, motiv pentru care i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest.
 
Bărbatul a refuzat testarea și recoltarea de probe biologice de sânge motivând că nu a condus autoturismul implicat în accident.
 
Cercetările continuă de Poliția orașului Năsăud, în cadrul unui dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
 
***
 
La data de 19 iulie a.c., un șofer cu permisul suspendat a fost depistat conducând de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.
 
Polițiștii au surprins în flagrant delict un tânăr de 28 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.
 
Biroul Rutier, a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
 
***
 
La data de 19 iulie a.c., un bărbat de 36 ani din Bistrița, a fost depistat conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, pe raza municipiului.
 
Polițiștii Biroului Rutier au testat șoferul cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 1,01 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior la spital, bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Cercetările continuă de Biroul Rutier, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
 
Arestat pentru 30 de zile, în urma încălcării ordinului de protecție
 
La data de 18 iulie a.c., un bărbat de 30 de ani din Bistrița a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.
 
În fapt, la data de 17 iulie a.c., bărbatul ar fi luat din camera mamei sale un telefon mobil, fără acordul acesteia. Întrucât femeia a încercat să-și recupereze telefonul, bărbatul ar fi împins-o, cauzându-i suferințe fizice, părăsind mai apoi locuința.
 
La scurt timp polițiștii au reușit identificarea bărbatul cât și a telefonul mobil. S-a constatat totodată existența unui ordin de protecție împotriva bărbatului de a se apropia de mama acestuia.
 
Polițiștii Biroului de Ordine Publică, au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal privind încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.
În cadrul acestuia a fost luată inițial măsura reţinerii preventive pentru o durată de 24 de ore a bărbatului, ulterior acesta fiind prezentat magistraților.
 
În urma probatoriului administrat, față de agresor a fost luată măsura preventivă a arestării pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
 
Cercetările continuă de către Poliția Municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bistrița-Năsăud Două persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat în localitatea Șieu-Sfântu

11 Sep 2021 611

Buletin de presă IPJ Bistriţa Năsăud

30 Aug 2021 170

IPJ Bistrița Năsăud Accident rutier grav. Șoferul era băut și a intrat în coliziune cu un podeț

29 Aug 2021 835

IPJ Bistrița Năsăud Comunicat de presă - 18.08.2021

18 Aug 2021 251

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 18.08.2021

18 Aug 2021 274

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 04.08.2021

04 Aug 2021 284

IPJ Bistrița Năsăud Știre de presă - 25.05.2021

04 Aug 2021 642

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - Șofer depistat sub influența alcoolului de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

30 Jul 2021 327

IPJ Bistrița-NăsăudȘtire de presă - A dat dovadă de spirit civic, predând polițiștilor un portofel pierdut

30 Jul 2021 298

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 26.07.2021

26 Jul 2021 308

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 20.07.2021

20 Jul 2021 330

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 16.07.2021

16 Jul 2021 332

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă -16.07.2021

16 Jul 2021 314

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 14.07.2021

14 Jul 2021 347

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 13.07.2021

13 Jul 2021 323