IPJ Buzău Nereguli în trafic

Nr. 299 din 12 septembrie 2023
 
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua de 11 septembrie 2023
 
 
Sancţiuni conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice 
 
În ziua de 11 septembrie a.c., în timp ce acţionau pe zona de competenţă, în Bisoca, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie rurală Bisoca au depistat un localnic în vârstă de 59 de ani, care a transportat cu o autoutilitară aproximativ 3 metri cubi de material lemnos de esenţă fag pe care ulterior i-a comercializat.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii au constatat că materialul lemnos a fost descărcat într-o locație diferită de cea înregistrată în avizul de însoțire.
Contravenientul a fost sancţionat în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul silvic și s-a procedat la confiscarea valorică a lemnului.
 
  •  
 
Reţinut pentru infracţiuni rutiere
 
În ziua de 11 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Merei, în timp ce își desfășurau atribuțiile de serviciu, au oprit în trafic un bărbat de 66 de ani, din Merei care conducea un autoturism.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 12 septembrie, să fie prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă. 
 
 
  •  
 

Nereguli în trafic
 
În ziua de 11 septembrie a.c, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 103 sancţiuni contravenţionale și au reţinut 10 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
De asemenea, poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul legal de viteză și pentru identificarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Astfel, peste 100 de șoferi au fost testați de către polițiști cu aparatul drugtest și alcooltest.
Pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate  au înregistrat  42 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Împotriva a 5 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză161 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar autoturismul unui bărbat de 43 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Racovițeni.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (21), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi 19  de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Alte 5 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, dar și pentru pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 39.000 de lei.
 
Recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere!
 
Unele din principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere sunt reprezentate de  consumul de băuturi alcoolice și/sau de substanțe stupefiante, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Urmările accidentelor rutiere nu sunt transpuse numai în forma unor pagube materiale, ci uneori rezultatul este vătămarea grave a persoanelor implicate și chiar și pierderi de vieți omenești.
Indiferent de calitățile personale sau de experiență la volan, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante nu percep corect mediul înconjurător, își supraevaluază aptitudinile, iar reacțiile la stimuli sunt fie întârziate, fie inexistente, rezultatul fiind încălcări ale regulilor de circulație, care pot avea urmări dintre cele mai grave.
În acest context, precum și în contextul creșterii numărului de accidente mortale provocate de conducători auto care nu dețin permis de conducere, s-a constatat necesitatea implementării unor demersuri legislative care să modifice reglementările în vigoare. Astfel, în data de 10 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial legea numărul 213/2023. Această lege, vine în completarea art.91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal și prevede la art. Unic un nou aliniat : “3 ind. 1-  nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.
Toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii
 
  •  
Accident feroviar
 
În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident feroviar în Țintești, pe tronsonul trenului marfar magistrala Buzău - Galați, la intersecția cu Dj204D.
Accidentul s-a soldat cu decesul a 3 pasageri din autoturism, 2 bărbați în vârstă de 42 și 65 de ani și o femeie de 36 de ani, toți din Vadu Pașii și rănirea șoferului autoturismului, un bărbat de 52 de ani, de asemenea din Vadu Pașii, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BuzăuNereguli în trafic

28 Feb 2024 351

IPJ BuzăuNereguli în trafic

17 Jan 2024 463

IPJ BuzăuNereguli în trafic

10 Jan 2024 377

IPJ Buzău 15 șoferi au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație de trecere la nivel cu calea ferată

22 Nov 2023 490

IPJ Buzău Nereguli din trafic

06 Sep 2023 554

IPJ BuzăuNereguli sancţionate în trafic de poliţiştii rutieri

08 Aug 2023 615