IPJ Galați Reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție, furt, amenințare și distrugere

La data de 3 octombrie 2023, după administrarea probatoriului în mai multe cauze penale, privind comiterea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, distrugere, amenințare și furt, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr, cu vârsta de 23 de ani, din municipiul Galați.
Din cauza comportamentului agresiv pe care acesta îl manifesta față de bunica sa, o femeie cu vârsta de 80 de ani, din municipiul Galați, la data de 27.09.2023, Judecătoria Galați a confirmat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști și a  instituit un ordin de protecție pentru o perioadă de 3 luni, prin care bărbatului i se interzicea apropierea de ruda sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri.
Tânărul a încălcat aceste dispoziții de 3 ori după cum urmează: de 2 ori în cursul zilei de 02.10.2023 și apoi în data de 03.10.2023, când s-a prezentat la adresa de domiciliu a bunicii sale, fără a intra însă în locuință. După refuzul bunicii de a-i da ceea ce solicitase, bărbatul a amenințat-o cu acte de violență.
În fața polițiștilor cel în cauză a motivat că a venit la adresă să ceară produse alimentare sau obiecte de îmbrăcăminte și chiar dacă i s-a pus în vedere de fiecare dată să nu mai încalce dispozițiile stabilite prin măsura instanței de judecată, acesta a refuzat să conștientizeze consecințele încălcării ordinului de protecție.
        
Totodată, din cercetările efectuate s-a stabilit că tânărul este bănuit și de comiterea a două furturi a unor produse de curățenie din incinta punctului de lucru aparținând unei societăți amplasate la parterul unui bloc de locuințe, din cartierul Micro 18, strada Brăilei, la data de 13.02.2023, respectiv 22.02.2023, precum și de furtul sumei de 650 de lei din portofelul mamei sale, la data de 23.06.2023.
De asemenea, la data de 16.09.2023, aflându-se în stare avansată de ebrietate, cel în cauză a tăiat o canapea din locuința bunicii sale, motiv pentru care a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere. Întrucât, la data de 22.09.2023, acesta și-a amenințat bunica cu noi acte de distrugere a bunurilor din locuința acesteia, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați care s-au deplasat la fața locului au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, care a fost ulterior confirmat de Judecătoria Galați
 
În cursul zilei de astăzi, 4 octombrie 2023, bărbatul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive
 
DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE

La data de 3 octombrie 2023, în jurul orei 19:18, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în traficul rutier pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Tecuci, un autoturism care era condus de un tânăr, de 24 de ani, din această localitate.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru aceeași infracțiune mai sus menționată va fi cercetat un alt bărbat, cu vârsta de 30 de ani, din municipiul Galați, care a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați, la aceeași dată, în jurul orei 19:20, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Henri Coandă, din localitatea de domiciliu, sub influența substanțelor psihoactive.
Și acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Galați 100 de elevi și profesori evacuați după ce un elev de clasa a VIII-a a adus un obuz la școală (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 900

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 992

Scandal între familii, la Galați. S-a lăsat cu amenzi și rețineri

25 Jan 2024 5093

Scandal pe strada Pescărușului din Galați! Polițiștii, chemați în ajutor

24 Jan 2024 849

La Galați 10.000 țigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control în trafic.Țigările erau din Republica Moldova

20 Jan 2024 1022

Alertă la Galați pentru găsirea unui minor de 14 ani dispărut! Adolescentul fusese luat de tată de la școală după ce ar fi fost agresiv cu colegii

11 Jan 2024 729

Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ilegal o armă letală

06 Jan 2024 703

Șofer beat și drogat depistat în trafic la Galați! Suspectul a încercat să fugă de polițiști

06 Jan 2024 682

Mai multe persoane rănite într-un accident rutier la Galați

03 Jan 2024 1272

Scandal într-un bar din județul Galați! Un bărbat, bătut cu bestialitate

20 Dec 2023 856

Un TIR scăpat de sub control a spulberat o autoutilitară în județul Galați! Un bărbat, grav rănit

12 Dec 2023 947

Oficial de la IPJ Galați despre accidentul soldat cu trei victime! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

04 Dec 2023 1053

Vandalism în Galați! Mai mute mașini cu anvelope distruse prin înțepare și caroserii stropite cu vopsea

02 Dec 2023 731

Un polițist beat a intrat cu mașina într-un copac! Ce alcoolemie avea în momentul accidentului

24 Nov 2023 842

Film de groază la Galați! Tânără bătută de soț, copii răpiți de bunică! Cine a ajuns după gratii

22 Nov 2023 882