IPJ IașiComunicat de presă -21.04.2022

Nr. 110.386 din 21 aprilie 2022
 
LA DATORIE, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ
Poliţiştii ieşeni vor fi la datorie în această minivacanţă, pentru ca Sfintele Sărbători Pascale să fie petrecute în siguranță.
În contextul sărbătorilor religioase din aceste zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au fost dispuse măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate şi în zonele lăcaşurilor de cult.
 
Astfel, zilnic, în medie 150 de poliţişti ieşeni vor acţiona, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu.
Cei mai mulți dintre colegii aflați la datorie în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră.
Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și colegi de la alte structuri - investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, criminalistică, precum şi poliţişti din cadrul serviciului pentru acţiuni speciale.
Polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic  aparatura radar, aparatele etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.
*
Sfaturi și recomandări pentru Sărbători Pascale Ortodoxe în siguranță:
Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar, lăcaşe de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor!
Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat uşile şi ferestrele, iar dacă locuiţi la curte, manifestaţi atenţie şi la anexele gospodăreşti!
Recomandăm celor de la volan şi nu numai, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită  în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în apropierea lăcaşelor de cult şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.

Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujActivitățile Serviciului Criminalistic în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

25 Apr 2024 275

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

12 Apr 2024 215

IPJ GiurgiuPrincipalele direcții de acțiune şi obiective pentru anul 2024

20 Feb 2024 383

IPJ ClujS-a pus accent pe siguranța traficului rutier

03 Jan 2024 535

IPJ Bistrița-NăsăudActivități frumoase, cu iz de sărbători și școală altfel, în prag de vacanță

19 Dec 2023 525

IPJ BacăuPolițiștii au fost astăzi Ajutoarele lui Moș Crăciun!

18 Dec 2023 464

IPJ Vaslui”PATROL - Dezvoltarea conceptului de patrulare comună de poliție a drumurilor din zona de frontieră dintre Republica Moldova și România”

15 Dec 2023 568

IPJ Bistrița-NăsăudZiua Internațională pentru Eliminarea Violentei asupra Femeilor

27 Nov 2023 601

Substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, descoperite asupra unui bărbat din Constanța

24 Nov 2023 731

IPJ GiurgiuNu instalați, pe telefoanele mobile, aplicații necunoscute

14 Nov 2023 539

IPJ Bistrița-NăsăudStagiu de pregătire a polițiștilor criminaliști din 5 județe

20 Oct 2023 412

IPJ Sibiu Buletin de presă

02 Oct 2023 576

Județul Constanța Vânzătorii de pe litoral au fost verificați de poliție. La ce sumă se ridică amenzile

21 Aug 2023 873

Teribilism pe o șosea din județul Iași. Un șofer de pe E85, depistat cu alcoolemie critică la volan

15 Aug 2023 748

Județul Argeș Accident pe DN73 E, pe lângă Mioveni! Un biciclist, decedat în urma impactului

15 Aug 2023 925