ISU GiurgiuComunicat de presă -29.03.2022

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 91 din 29.03.2022
 
  ATENȚIE, EXERCIȚIU
Inundații, intervenții la un accident rutier și salvare din apă
 
         Mâine, începând cu ora 11:00, ISU Giurgiu va organiza un exercițiu de cooperare, cu forțe și mijloace în teren.
         Conform scenariului, mai multe gospodării din orașul Mihailești au fost inundate, iar în zona barajului din localitate au avut loc alte două evenimente grave: un accident rutier și un incident pe apă, mai multe persoane fiind în pericol.
         Simulările vor avea loc pe DN 6 și în zona Barajului Mihăilești.
         Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu vor participa echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Mihăilești, ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului Județean de Ambulanță, dar și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, Serviciului de Gospodărire a Apelor și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Mihăilești.
         Cetățenii care vor trece prin apropierea locului în care se vor desfășura evenimentele trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

01 May 2024 272

ISU GiurgiuProiectil găsit de un agent de poliție

30 Apr 2024 262

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 287

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 318

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 277

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 376

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 311

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 332

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 276

ISU GiurgiuPompierii, alături de giurgiuveni la Zilele Municipiului

22 Apr 2024 289

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

12 Apr 2024 239

ISU GiurgiuDouă incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Apr 2024 275

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 520

ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

03 Apr 2024 336

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 345