ISU HarghitaBilanțul zilei de ieri

BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul zilei de ieri (26.10.2023)
Suntem la datorie în fiecare zi pentru furnizarea răspunsului prompt la solicitările de sprijin! Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4 solicitări pentru acordarea de prim ajutor, 5  persoane aflate în dificultate fiind asistate medical de către paramedicii SMURD, iar echipajele operative au intervenit la o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Ocna de Sus.
Cinci persoane, doi bărbați, două femei, dintre care una încarcerată, și un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion, ce s-a produs ieri, 26.10.2023, pe D.N. 13/A, pe raza localității Ocna de Sus. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Praid, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două  autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje SAJ, dintre care unul cu medic. Persoana încarcerată a fost extrasă de către SVSU Praid și predată unui echipaj SAJ. Paramedicii SMURD și personalul medical al Serviciului Județean de Ambulanță, care au intervenit la acest caz, au acordat primul ajutor persoanelor rănite, ulterior patru dintre acestea, fiind transportate la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Derularea activităților de informare și de educare a populației asupra măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc reprezintă un alt deziderat important, pentru creșterea gradului de reziliență a comunităților.
Fiți partenerii noștri și participați la acțiunile destinate publicului larg.
Consultați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația de mobil DSU din App Store și Google Play.
Respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
Noi rămânem la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.
 
 
 
 
 
 

COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE          

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 261

ISU HarghitaUrși în proximitatea localității Ciucsângeorgiu

21 Mar 2024 326

ISU HarghitaBilanțul zilei de ieri (28.02.2024)

29 Feb 2024 423

ISU HarghitaBilanțul zilei de ieri (06.02.2024)

06 Feb 2024 373

ISU Harghita Bilanț

05 Jan 2024 549

ISU HarghitaBilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore

15 Sep 2023 452

ISU HarghitaBilanțul zilei de ieri (28.08.2023)

29 Aug 2023 511

ISU HarghitaBilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore

26 Jul 2023 551

ISU HarghitaBilanțul intervențiilor gestionate de pompieri

14 Jul 2023 567

ISU HarghitaBilanțul pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

15 Jun 2023 494

ISU HarghitaBilanțul pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

17 May 2023 527

ISU HarghitaBilanțul pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

12 May 2023 531

ISU Harghita Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

20 Apr 2023 672

ISU Harghita Bilanțul zilei de ieri (04.04.2023)

05 Apr 2023 736

ISU HarghitaBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

22 Mar 2023 1160