ISU Ialomița Comunicat de presă - 08.02.2022

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Recomandări ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
„Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița pentru prevenirea incendiilor
cauzate de arderile necontrolate de vegetaţie uscată
 

 
Igienizarea terenului poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate.
Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, acţiunile de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată au dus, nu de puţine ori, la extinderea focului la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând pagube materiale însemnate şi chiar pierderi de vieţi omeneşti. Aceste evenimente nedorite au loc în special în mediul rural şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița  aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele:
-condiţii meteorologice fără vânt;
-colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată;
-executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
-curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
-desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
-asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; -supravegherea permanentă a arderii;

-stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
-interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie - gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile - lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.

Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind interzisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.

Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.

Atragem atenţia, că în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi" sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii și alte vecinătăţi" se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaMăsurile dispuse la nivelul județului Ialomița pentru o minivacanță în siguranță

30 Apr 2024 310

ISU IalomițaRecrutăm salvatori din pasiune

23 Apr 2024 292

ISU IalomițaMarți 13- Ziua Informării Preventive

13 Feb 2024 395

ISU IalomițaBilanțul misiunilor gestionate de pompierii ialomițeni în minivacanța de Revelion

03 Jan 2024 488

ISU IalomițaExercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență

26 Oct 2023 492

ISU IalomițaCaravana SMURD ,,Fii pregătit!” ajunge în județul Ialomița!

13 Oct 2023 488

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării Festivalului ,,Trofeul Tinereții- Amara 2023”

18 Aug 2023 476

ISU IalomițaSalvator = care salvează sau poate salva

07 Aug 2023 578

ISU Ialomița Cea mai nouă dotare în materie de autospeciale intrată în parcul auto ISU Ialomița

28 Jul 2023 498

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării festivalului Freeland

06 Jul 2023 610

ISU IalomițaSediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița va fi modernizat

05 Jul 2023 501

ISU Ialomița Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - sesiunea 2023 -

03 Jul 2023 642

ISU Ialomița Măsuri de protecție a populației, pentru prevenirea riscului de înec!

30 Jun 2023 747

ISU IalomițaMăsuri de apărare împotriva incendiilor specifice recoltării şi depozitării cerealelor păioase

23 Jun 2023 630

ISU IalomițaLotul ISU Ialomița, calificat la etapa națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

14 Jun 2023 477