ISU Ialomița Comunicat de presă - 14.06.2022

    Nr.23 din 14 iunie 2022 
 
                                                                                                          
 
                                           COMUNICAT DE PRESĂ
 
 
 
15 iunie – Ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 09.00, etapa judeţeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă.
Concursul, organizat în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, va avea loc pe Stadionul Municipal din Slobozia, şi va cuprinde trei probe practice (Pista cu obstacole pe 100 m, Ştafeta 4x100 m și Dispozitivul de intervenţie), în care se vor întrece membrii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din cadrul unor localităţi și operatori economici din judeţ.
Echipajele clasate pe locul I la cele două secţiuni - SVSU și SPSU - se vor califica la faza interjudeţeană, care va fi organizată în județul Constanța, în luna iulie a anului curent, cu adversari din alte șase județe învecinate.
Dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor si deprinderilor necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă reprezintă premisele organizării acestei competiții anuale. Membrii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență reprezintă un real sprijin în gestionarea situațiilor de urgență pentru pompierii profesioniști, întrucât aceștia asigură prima intervenție până la sosirea forțelor ISU Ialomița și colaborează permanent cu echipajele noastre în limitarea cât mai rapidă a efectelor situațiilor de urgență de orice natură.
                        
 
                      Compartimentul Informare și Relații Publice
                 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaMăsurile dispuse la nivelul județului Ialomița pentru o minivacanță în siguranță

30 Apr 2024 269

ISU IalomițaRecrutăm salvatori din pasiune

23 Apr 2024 279

ISU IalomițaMarți 13- Ziua Informării Preventive

13 Feb 2024 390

ISU IalomițaBilanțul misiunilor gestionate de pompierii ialomițeni în minivacanța de Revelion

03 Jan 2024 484

ISU IalomițaExercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență

26 Oct 2023 485

ISU IalomițaCaravana SMURD ,,Fii pregătit!” ajunge în județul Ialomița!

13 Oct 2023 487

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării Festivalului ,,Trofeul Tinereții- Amara 2023”

18 Aug 2023 474

ISU IalomițaSalvator = care salvează sau poate salva

07 Aug 2023 575

ISU Ialomița Cea mai nouă dotare în materie de autospeciale intrată în parcul auto ISU Ialomița

28 Jul 2023 497

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării festivalului Freeland

06 Jul 2023 603

ISU IalomițaSediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița va fi modernizat

05 Jul 2023 501

ISU Ialomița Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - sesiunea 2023 -

03 Jul 2023 641

ISU Ialomița Măsuri de protecție a populației, pentru prevenirea riscului de înec!

30 Jun 2023 745

ISU IalomițaMăsuri de apărare împotriva incendiilor specifice recoltării şi depozitării cerealelor păioase

23 Jun 2023 630

ISU IalomițaLotul ISU Ialomița, calificat la etapa națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

14 Jun 2023 476