ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.07.2022

    Nr.30 din 15 iunie 2022
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Prevenirea riscurilor de înec
 
Luna trecută am înregistrat prima victimă a fluviului Dunărea, un băiat de doar 13 ani. Luna aceasta, un alt băiat de 15 ani și-a pierdut viața pentru că s-a aventurat în apele unei bălți de pe raza localității Bărcănești. Vremea din ce în ce mai caldă îi îndeamnă la scăldat, însă, pentru a evita adevărate tragedii, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate și sub atenta supraveghere a unui adult.
Pentru prevenirea riscurilor de înec Inspectoratul pentru Situații de Urgență
,,Barbu Catargiu’’ al județului  Ialomița recomandă:
 
*  scăldatul să se facă doar în locurile special amenajate în acest sens;
*  nu vă scăldaţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
*   nu intrați în apă după expunere îndelungată la soare ori după ce ați consumat alcool;
* dacă nu ştiţi să înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiţi în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat;
*  se vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi se va folosi întotdeauna echipamentul de protecţie furnizat de acesta;
*  le recomandam părinţilor să-şi supravegheze atent copii şi să nu-i lase niciodată singuri în apa;
*  este indicat ca autorităţile publice locale şi operatorii economici care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă ori alte suprafeţe de apă care pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri şi să le semnaleze prin instalarea unor panouri de avertizare.

Principalele măsuri ce trebuie îndeplinite pentru salvarea unei victime căzută în apă sunt:
 *  aruncarea unei funii cu un capăt de prindere;
 *  folosirea unui băț lung;

 *  aducerea unei bărci lângă victimă și remorcarea până la mal. A nu se încerca mutarea victimei în barcă, deoarece există riscul de răsturnare a acesteia. Apa prea rece poate împiedica victima de a apuca obiecte sau de a ajunge la ele pentru a se salva.
 *  se poate încerca salvarea prin înot până la victimă numai în cazul în care salvatorul este antrenat pentru astfel de evenimente nedorite. A nu se încerca acest lucru daca salvatorul nu știe foarte bine să înoate. Exista riscul de a se îneca împreună cu victima.
 *  dacă se încearcă o salvare în apă, se recomandă apropierea prin spatele victimei și încercarea de liniștire a acesteia. Dacă victima este foarte speriată, poate trage salvatorul în apă.
 *  se recomandă trecerea unui braț pe sub bărbia victimei și menținerea capului la suprafața apei; în cazul în care se suspectează leziune de coloană cervicală, capul, gâtul și trunchiul se vor ține în linie dreaptă;
 *  cea mai bună opțiune o constituie deplasarea victimei prin plasarea ei pe o scândură.
Primul ajutor în cazul unei victime aproape înecate:
 
 * administrarea de oxigen la nivel pulmonar, fără a agrava o potențială leziune de coloană cervicală;
 *  dacă victima nu respiră, se va începe imediat respirația gură-la-gură;
 *  în timpul deplasării către mal a victimei se va asigura ventilația la fiecare 5 secunde;
 *  compresiile toracice sunt dificil de efectuat în apă în cazul în care nu există o suprafață plană, ele se vor efectua când aceasta este disponibilă;
 *  odata ajunși la mal, se vor reevalua respirația și circulația pacientului (pulsul si bătăile cardiace). În cazul în care pacientul prezintă respirație și circulație normale fără a exista suspiciune de leziune a coloanei cervicale, se va plasa pacientul în poziție de siguranță (întins pe burtă, brațele întinse la nivelul umerilor și îndoite, capul într-o parte și piciorul de aceeași parte îndoit în unghi drept de la nivelul bazinului) pentru a menține căile aeriene libere și a asigura drenajul apei înghițite. Dacă pacientul nu respiră, se va începe resuscitarea cardio-pulmonară (respirație gură la gură și compresii toracice) până la sosirea salvării sau până ce  persoana începe să respire.
 *  supravegherea pacientului până la sosirea personalului medical autorizat. 
 
      Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență,, Barbu Catargiu” al județului Ialomița solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune  în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!               
                                                        
                           Compartimentul Informare și Relații Publice
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaMăsurile dispuse la nivelul județului Ialomița pentru o minivacanță în siguranță

30 Apr 2024 354

ISU IalomițaRecrutăm salvatori din pasiune

23 Apr 2024 300

ISU IalomițaMarți 13- Ziua Informării Preventive

13 Feb 2024 415

ISU IalomițaBilanțul misiunilor gestionate de pompierii ialomițeni în minivacanța de Revelion

03 Jan 2024 503

ISU IalomițaExercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență

26 Oct 2023 518

ISU IalomițaCaravana SMURD ,,Fii pregătit!” ajunge în județul Ialomița!

13 Oct 2023 495

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării Festivalului ,,Trofeul Tinereții- Amara 2023”

18 Aug 2023 491

ISU IalomițaSalvator = care salvează sau poate salva

07 Aug 2023 584

ISU Ialomița Cea mai nouă dotare în materie de autospeciale intrată în parcul auto ISU Ialomița

28 Jul 2023 504

ISU IalomițaRecomandările pompierilor cu ocazia desfășurării festivalului Freeland

06 Jul 2023 628

ISU IalomițaSediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița va fi modernizat

05 Jul 2023 509

ISU Ialomița Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - sesiunea 2023 -

03 Jul 2023 648

ISU Ialomița Măsuri de protecție a populației, pentru prevenirea riscului de înec!

30 Jun 2023 755

ISU IalomițaMăsuri de apărare împotriva incendiilor specifice recoltării şi depozitării cerealelor păioase

23 Jun 2023 636

ISU IalomițaLotul ISU Ialomița, calificat la etapa națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

14 Jun 2023 482