Poliția Română - Două femei pe bulevardul Gării, din Brașov, au sustras unui bărbat aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din metal galben

Nr. 1.471 din 6 decembrie 2023
 
 
REȚINUTE PENTRU FURT CALIFICAT
 
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu două persoane cercetate în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Video - https://youtu.be/ZA7SPxKqMyo
 
La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla împreună cu două femei pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov, acestea i-ar fi sustras aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din metal galben.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au clarificat împrejurările descrise în sesizare și au stabilit faptul că, la data menționată, în timp ce se afla în zona Gării, persoana vătămată ar fi fost abordată de două femei, care i-ar fi propus să întrețină relații sexuale.
 
Întrucât a acceptat propunerea, bărbatul s-ar fi deplasat împreună cu cele două femei într-un loc retras, din proximitatea Gării Brașov, unde a fost determinat să consume băuturi alcoolice până la inconștiență. 
 
După ce și-ar fi revenit, bărbatul a constatat faptul că, din borseta pe care o purta, lipseau 76.000 de euro, precum și faptul că îi lipsesc bijuteriile din metal galben, respectiv un lanț cu medalion, brățară și inel.
 
De la momentul sesizării, polițiștii au desfășurat activități operative de investigare, inițial pentru stabilirea identității persoanelor bănuite și ulterior, prin efortul comun depus de către polițiști și procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru documentarea activității infracționale, depistarea femeilor și recuperarea prejudiciului.
 

Astfel, la data de 5 decembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Serviciul Criminalistic Brașov, Secția 1 Rurală Feldioara și Postul de Poliție Dobârlău din cadrul I.P.J. Covasna, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor două femei, unde au fost descoperite mai multe bunuri și bijuterii, precum și aproximativ 3.000 de euro.
 
În urma perchezițiilor, a fost depistată una dintre femeile cercetate pentru comiterea faptei, de 43 de ani, iar despre cea de-a doua femeie, de 20 de ani, polițiștii au stabilit că se sustrage urmăririi penale.

 
La aceeași dată, în municipiul Toplița, în urma unui complex de activități desfășurate, cu implicarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinul Poliției Municipiului Toplița, a fost depistată și cea de-a doua femeie.
 
În urma verificărilor, asupra tinerei au fost descoperiți aproximativ 51.000 de euro.
 
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeilor și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov, pentru 24 de ore.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Covasna - Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigații Criminale.
 
În cauză, cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de „furt calificat”, activități aflate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția RomânăParteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate

24 Apr 2024 235

Copil de 12 ani dispărut din Constanța, găsit în București

20 Dec 2023 1324

O nouă misiune de salvare în apele Mării Mediterane încheiată cu succes de poliţiştii de frontieră români! (FOTO)

08 Oct 2023 722

Poliția Română Cuțite, macete, săbii și topoare au fost găsite în percheziții efectuate la Ploiești

03 Oct 2023 710

Cunoscut politician român, găsit mort în casă!

28 Jun 2023 1345

Poliția RomânăUrmărit internațional depistat de polițiști

18 May 2023 514

IGPR InfotraficJudețul Sibiu - Trafic oprit pe DN 7C Transfăgărășan

14 Jul 2022 741

Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în dosarul Colectiv, găsită în Republica Moldova

13 May 2022 1432

Județul Dolj Patru bărbați din Afganistan, găsiți ascunși printre covoare într-un autocamion din Turcia

26 Mar 2022 1242

IGPR Infotrafic Județul Bihor - trafic restricționat pe DN 76

31 Jan 2022 866

Mamaia Cum s-a gândit un turist să scape de taxa de parcare

27 Jul 2021 5365

#DobrogeaDigitală Mesajul comisarului șef de poliție Laurențiu Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, de Ziua Dobrogei

21 Nov 2020 2777

Poliţia Română face precizări importante despre declaraţia pe proprie răspundere

15 Apr 2020 5258

Romsilva, despre tăierile ilegale din perioada stării de urgență

14 Apr 2020 1689

Eveniment rutier grav pe DN 23. Un bicilcist a fost găsit mort pe partea carosabilă

10 Apr 2020 1608