Sprijin pentru asigurarea cofinanțării private – prioritate pentru proiectele PNDR

La nivelul Centrului Regional al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Constanța, a fost organizată o întâlnire de lucru pentru identificarea soluțiilor de obținere a finanțării necesare asigurării cofinanțării private.
Întâlnirea de lucru a fost inițiată pentru a se asigura un dialog direct între beneficiarii PNDR, AFIR și instituțiile financiare (atât instituții financiare nebancare, cât și bănci comerciale) și pentru a găsi soluții concrete cu aplicabilitate urgentă pentru facilitarea obținerii de fonduri necesare finalizării proiectelor care se află în implementare. Precizăm că beneficiarii publici şi privaţi se confruntă cu un termen limită. Astfel Cererile de Plată pot fi depuse până cel târziu 30 septembrie 2015.

Întâlnirea a avut loc în prezența a peste 100 de participanți, instituții financiare și a oficialilor Agenției, respectiv Nicolae POPA, directorul general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Anghel PANAIT, directorul Centrului Regional al AFIR. Evenimentul s-a desfășurat în Constanța, în data de 31 octombrie 2014.

„Vrem să stabilim o strategie şi să găsim soluţii clare pentru ca toţi beneficiarii să vină în plată şi să-şi finalizeze investiţiile la termenul stabilit de regulamentele europene şi legislaţia naţională. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta beneficiarii să termine de implementat proiectele. Cei care nu le vor finaliza până la 30 septembrie 2015, vor fi nevoiţi să dea toţi banii înapoi, ceea ce ar însemna că şi noi, şi ei am muncit degeaba. Aşadar, acesta este un semnal pentru toţi cei care au accesat fonduri europene să înțeleagă gravitatea situației și asumarea termenului de finalizare a proiectelor.” a precizat Nicolae POPA, director general adjunct al AFIR.

Necesitatea identificării soluțiilor pentru asigurarea cofinanţării private a proiectelor de investiţii în agricultură este strâns legată de accelerarea gradului de absorbţie efectivă a fondurilor europene. La finalul implementării PNDR 2007 – 2013, este foarte important ca proiectele contractate să poată fi duse la bun sfârşit. Baza implementării acestor proiecte este, în acest moment, modul în care sunt derulate achiziţiile de bunuri şi servicii, iar startul acestor achiziţii depinde în mare parte de capacitatea beneficiarilor de a asigura cofinanţarea privată.
„Am sugerat băncilor să vină alături de noi prin oferirea unui pachet de creditare mult mai accesibil pentru beneficiarii PNDR, cu dobânzi mai mici faţă de cele existente în momentul de faţă”, a adăugat Nicolae POPA.

Pentru a asigura absorbția integrală a fondurilor europene, precum și pentru implementarea corectă și cu celeritate a proiectelor care au fost selectate pentru finanțare, este foarte important ca Dosarele Cererilor de Plată să fie depuse conform eșalonării, astfel încât Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) să poată deconta cheltuielile eligibile efectuate până la data limită de decontare a cheltuielilor, respectiv 31 decembrie 2015 – aceasta presupune ca ultima cerere de plată să fie depusă la Agenție până cel târziu 30 septembrie 2015.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1984

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1593

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224