Şeful Statului Major General participă la ceremonia de absolvire a promoţiei de ingineri militari a Academiei Tehnice Militare

Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, va participa joi, 23 iulie, începând cu ora 9.00, la ceremonia de absolvire a promoţiei de ingineri militari “Regele Ferdinand -150” a Academiei Tehnice Militare.
*  *  *
              Promoţia 2015 este formată din 128 de absolvenţi care îşi vor desfășura activitatea în Ministerul Apărării Naţionale sau în structurile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
              Academia Tehnică Militară este acreditată să organizeze programe de studii universitare de licenţă în 9 domenii şi 14 specializări, studii universitare de master – având şase programe de studii universitare de master acreditate de ARACIS, precum şi studii universitare de doctorat, în două şcoli doctorale, în domeniul „ştiinţe inginereşti”.
              Academia efectuează şi activităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală, aplicativă, de dezvoltare tehnologică, proiectare, testare, evaluare, consultanţă, expertiză, elaborare şi evaluare de standarde, atât pentru nevoile structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau la solicitarea agenţilor economici, cât şi în cadrul programelor adjudecate prin competiţie la nivel naţional sau internaţional.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vizită oficială la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu! (FOTO)

04 Mar 2024 928

Ce avere are contraamiralul de flotilă Daniil Trică, locțiitor comandant la Statul Major al Forțelor Navale! (DOCUMENTE)

09 Jan 2023 3064

MAPN Acord între Guvernul României şi Guvernul Statului Kuweit privind cooperarea în domeniul militar

07 Dec 2022 1145

Ritmul înaintării trupelor ruse a încetinit, potrivit Statului Major General al armatei ucrainene

08 Mar 2022 994

Forțele Aeriene Române Concursul „Omul Anului 2020”, desfășurat la Poligonul de Trageri de la Capu Midia

13 Apr 2021 1449

Constanța are un nou general!

11 Nov 2020 4718

MApN Manifestări dedicate aniversării Zilei Statului Major al Apărării

10 Nov 2020 1743

Program major de înzestrare Primul lot de Piranha V urmează a fi livrat către Ministerul Apărării Naționale

26 Jun 2020 1623

MApN Misiune în SUA, executată de personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României pentru a oferi sprijin autorităților americane

25 May 2020 1985

Ceremonie de predare-primire a comenzii Statului Major al Forţelor Terestre. Date biografice ale noului comandant

27 Mar 2020 3421

Daniel Petrescu, noul şef al SMA „Împreună va trebui să punem umărul şi să îndeplinim obiectivele instituţionale asumate“

01 Dec 2019 1581

Post vacant la Unitatea Militară 02129 Mangalia. Nu se solicită vechime

15 Sep 2019 7809

Sărbătoare la Forțele Aeriene Române! Generalul-maior Ion Dobran împlinește 100 de ani

04 Feb 2019 1845

Mandatul de şef al Statului Major al Apărării al generalului Nicolae-Ionel Ciucă a fost prelungit

28 Dec 2018 3099

Constanţa. Restricţii de circulaţie cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române

13 Aug 2018 3195