Liviu Dragnea - „Ţinta noastră pentru anul 2013 la capitolul absorbţie fonduri europene este de 1 miliard de euro"

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a anunţat astăzi obiectivele ministerului pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (POR). Declaraţia a avut loc cu ocazia semnării, la Piteşti, a două noi contracte de finanţare prin POR, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are ca ţintă, până la sfârşitul acestui an, absorbţia a cel puţin un miliard de euro pentru proiectele derulate prin Programul Operaţional Regional. După proiectele semnate astăzi şi după ce le semnăm şi pe cele programate mâine, vom ajunge la 200 de milioane de euro.", a afirmat vicepremierul.

Alte priorităţi ale MDRAP în domeniu se referă la eliminarea blocajelor şi simplificarea procedurilor în procesul de accesare a fondurilor europene, cu efect direct asupra accelerării gradului de absorbţie.

În ultimii ani ne-am obişnuit cu foarte multe blocaje. Din cauza acestor blocaje, aceste proiecte au stat câţiva ani de zile prin sertare. De când am venit la minister, am simplificat procedurile, ne-am uitat cu atenţie pe aşa-zisele blocaje, pentru a nu mai ţine în loc proiectele", a precizat Liviu Dragnea.

Totodată, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a precizat că proiectul privind regionalizarea României are ca scop tocmai dezvoltarea echilibrată a ţării în cadrul fiecărei regiuni. „Regionalizarea nu se face pe criterii etnice, şi nici pe criterii politice. Ceea ce urmărim este ca, într-un termen rezonabil, fiecare localitate să aibă un pachet minim de utilităţi şi dotări pentru serviciile publice - de la reţele de alimentare cu apă şi canalizare, la şcoli, dispensare, infrastructură rutieră şi pietonală. ", a afirmat Liviu Dragnea.

* * *

Contractele semnate astăzi vizează proiecte de reabilitare a infrastructurii urbane depuse de municipiul Piteşti în cadrul Planului integrat de dezvoltare urbană a oraşului (PIDU).

Proiectul „Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Pitesti" priveşte refacerea infrastructurii urbane din municipiu - alei, trotuare, parcuri, spaţii verzi, locuri de joacă, carosabil şi piste de biciclişti - pe o suprafaţă de peste 35 ha. Lucrările se vor desfăşura în Zona Central, Zona Bucureşti, Zona Teilor-Mărăşeşti şi Zona Exerciţiu. Principalii beneficiari sunt locuitorii din zonă, dar şi cei care tranzitează oraşul. Valoarea totală a proiectului este de 89,98 milioane lei, din care alocarea financiară nerambursabilă se ridică la 86 milioane lei.

Proiectul „Pasaj rutier Podul Viilor din Municipiul Piteşti" are ca obiectiv modernizarea pasajului, concomitent cu refacerea a două sensuri giratorii, modernizarea a cinci artere rutiere şi a reţelei de transport public pe o lungime de circa 3 km. Valoarea totală a proiectului este de 40,86 milioane lei, din care alocarea financiară nerambursabilă se ridică la 31,99 milioane lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1237

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1291

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1247

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1544

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2003

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1610

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1555

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1650

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1890

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3863

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3168

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6253