Ministrul Cristian Petrescu, la inaugurarea - Târgului Internaţional de Turism de la Chişinău

Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat la inaugurarea celei de-a XVII-a ediţii a Târgului Internaţional de Turism „Tourism. Leisure. Hotels 2012", care se desfăşoară, în perioada 5 - 8 aprilie a.c., la Chişinău (Republica Moldova), eveniment în cadrul căruia România participă ca invitat de onoare. Anul trecut sosirile turiştilor moldoveni în ţara noastră au înregistrat o creştere de 21% faţă de 2010.

„Tourism. Leisure. Hotels 2012" este cea mai importantă expoziţie internaţională de turism din Republica Moldova, destinată atât publicului larg, cât şi operatorilor profesionişti naţionali şi internaţionali. Standul naţional al României este organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) sub însemnul brandului turistic naţional, are o suprafaţă de 100 mp, cu patru laturi deschise, fiind cel mai mare spaţiu expoziţional, şi găzduieşte 13 expozanţi (turoperatori, agenţii de turism, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din localităţi turistice etc.).

„România este una dintre destinaţiile de top pentru turiştii din Republica Moldova, participarea ţării noastre, în calitate de invitat de onoare, la actuala ediţie a târgului fiind un excelent prilej pentru promovarea destinaţiilor româneşti pe această piaţă. Pentru anul trecut, comparativ cu 2010, avem o creştere a sosirilor turiştilor moldoveni în România de 21% şi o creştere a înnoptărilor de 20%. Sunt cifre peste media de 13%, cât a reprezentat creşterea numărului de turişti străini care ne-au vizitat ţara anul trecut. Vorbim, iată, despre un interes tot mai mare al turiştilor moldoveni pentru ceea ce România are de oferit, iar acest lucru s-a văzut şi astăzi, încă din prima zi a târgului, standul ţării noastre fiind punctul central de atracţie în rândul vizitatorilor. Există, în acest moment, peste 100.000 de moldoveni care au şi cetăţenia română şi care pot călători astfel fără viză în ţara noastră. Sunt sigur că o promovare inspirată şi dorinţa moldovenilor de a vedea România vor duce la o şi mai mare creştere a numărului de turişti", a declarat ministrul Cristian Petrescu.

La această ediţie a Târgului Internaţional de Turism „Tourism. Leisure. Hotels 2012" participă 150 de expozanţi din 5 ţări. România a fost prezentă la 16 din cele 17 ediţii ale expoziţiei.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3831

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3153

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6232