Premiile turismului românesc, discutate în Consiliul Consultativ al Turismului

Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) s-a reunit astăzi, 10 ianuarie a.c., la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în prima şedinţă din acest an, prezidată de ministrul Elena Udrea.
În debutul şedinţei, ministrul dezvoltării regionale şi turismului a prezentat bilanţul pe anul 2011 al activităţii MDRT în domeniul turismului.
„Era momentul să avem acest prim Consiliu Consultativ al Turismului din anul 2012 şi îmi exprim speranţa să avem întâlniri mai dese pentru că experienţa anilor trecuţi, mai ales a anului 2011, a arătat că se poate să avem creşteri în turism, se poate să facem turismul românesc să meargă dacă avem o colaborare reală. În 2011 am avut o creştere pe primele trei trimestre de 17% a numărului de turişti şi noi credem că se va menţine cifra şi la sfârşitul lunii decembrie", a declarat Elena Udrea. (declaraţia este disponibilă şi în versiune audio, în fişierul ataşat).

Ulterior, discuţiile s-au axat pe planul pe anul 2012 al acţiunilor de promovare şi de dezvoltare a turismului, membrii CCT fiind invitaţi să prezinte, pe lângă propunerile MDRT, propriile propuneri de proiecte care pot fi derulate în colaborare cu ministerul. Totodată, au fost discutate punctual două evenimente pe care MDRT le organizează în perioada imediat următoare, cu sprijinul sau cu participarea sectorului privat: Gala România, o gală de premiere a performanţelor în domeniul turismului în anul 2011, şi lansarea Sistemului informatic integrat de evidenţă a turiştilor.

Gala România, eveniment organizat de MDRT în premieră pe 19 ianuarie a.c., cu finanţare din fondurile europene alocate României pentru promovarea turismului, este o acţiune recomandată prin Strategia de brand prin care ministerul îşi propune să recunoască şi să recompenseze implicarea celor care au contribuit la dezvoltarea turismului românesc. Discuţiile din CCT pe această temă privesc în principal stabilirea categoriilor de premii care vor fi acordate (de exemplu, Hotelul anului, Turoperatorul anului sau Ambasadorul turismului românesc).
Referitor la Sistemul informatic integrat de evidenţă a turiştilor, ministrul Elena Udrea a anunţat finalizarea primei etape a contractului, aceea de proiectare şi construcţie a sistemului informatic, şi lansarea, în perioada imediat următoare, a etapei de implementare a acestuia, etapă în care unităţile de cazare clasificate de pe tot teritoriul României se vor putea înscrie în sistem şi îl vor accesa pentru a înregistra datele cu privire la evidenţa ocupării în propria unitate. Sistemul va permite raportarea zilnică, de către fiecare unitate de cazare, a numărului de turişti înregistraţi în respectiva unitate. La finalizarea implementării, MDRT va avea la dispoziţie, pentru prima dată, informaţii reale şi actualizate la zi în acest domeniu. În prezent, sistemul este în faza de testare.

O importantă temă de discuţie a constituit-o propunerea de îmbunătăţire a modului de funcţionare a Consiliului, prin înfiinţarea unor comisii de specialitate, care să completeze activitatea CCT, astfel încât diverse aspecte ale turismului să fie abordate pe subdomenii. Membrii CCT vor transmite MDRT, în zilele următoare, propunerile lor cu privire la aceste comisii.
Alte referiri făcute în cadrul CCT au vizat colaborarea MDRT cu mediul privat şi asociativ din turism, în cursul anului 2012, pentru promovarea programelor turistice speciale elaborate de sectorul privat, pentru promovarea gastronomiei româneşti, din perspectiva influenţei sale asupra turismului, dar şi pentru promovarea agroturismului.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

InfoTravelRomania

11 Jan, 2012 19:19

ne intalnim pe 10 ianuarie si discutam un eveniment grandios ce se va desfasura pe 19 ianuarie!!??...oauu! ce rapid a devenit MDRT-ul.

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3837

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235