UNIQA Asigurari lanseaza "Casa mea e UNIQA" - campanie de informare si educare a "noii generatii"

afis-concurs1.jpgCând erai copil, de câte ori ai pierdut cheia de la casă ? Ai spus părinţilor tăi să schimbe încuietoarea ?

Dar cu chibriturile... ? Ai aprins şi altceva decât lumânările pe tort, de ziua ta ?

Pentru UNIQA, asigurare înseamnă prevenţie

Strategia şi filozofia UNIQA Group include, printre altele, dezvoltarea unor proiecte speciale, soluţii inovatoare sau platforme de responsabilitate socială. Toate acestea sunt gândite în primul rând ca soluţii de prevenţie şi de protecţie a clienţilor, suplimentare faţă de poliţa de asigurare.

„UNIQA Group, prin urmare şi compania din România, UNIQA Asigurări, se preocupă permanent şi acordă o mare importanţă dezvoltării de produse adaptate nevoilor actuale şi stilului de viaţă modern şi dinamic. În acest sens, filozofia nostră de grup se axează foarte mult pe oferirea de soluţii inovatoare, de prevenţie şi de protecţie suplimentară a clienţilor, pentru o deplină libertate a asiguraţilor noştri, de a-şi trăi viaţa aşa cum doresc şi în deplină siguranţă", declară dna Ileana Horvath, Preşedinte Directorat UNIQA Asigurări.

Un prim proiect inovator adus de UNIQA în România la finele anului 2009, a fost UNIQA MeteoAlert - sistem de avertizare prin SMS cu privire la fenomenele meteo extreme, oferit gratuit clienţilor UNIQA Asigurări.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1237

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1292

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1306

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1247

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1410

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1545

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2004

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1610

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1555

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1474

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1650

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1891

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3864

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3168

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6253