Campania Litoral Curat a ajuns la final

După două luni în care turiştii au fost informaţi, despre necesitatea colectării selective a deşeurilor, campania "Litoral Curat" a ajuns la final. Voluntarii Mare Nostrum au reuşit să informeze peste 2000 de persoane, mesajul campaniei fiind potenţat şi de materiale informative. Proiectul a fost finanţat de Coca - Cola Hellenic şi susţinut de Hotel Vega, din Mamaia.

De la începutul proiectului au fost colectaţi 51 de saci de deşeuri, dintre care: 20 de saci de pet - uri, 9 saci de aluminiu, 5 saci de sticlă, 9 saci de hârtie şi 8 saci de gunoi menajer. Turiştii, care au colectat responsabil şi selectiv deşeurile, la coşurile corespunzătoare, au putut participa la tombola, organizată de Mare Nostrum. În cadrul acesteia, au fost acordate 80 de premii.

Litoral Curat este unul dintre cele mai longevive proiecte ale ONG Mare Nostrum. Astfel că, în fiecare an, încercăm să găsim strategii noi de abordare a cetăţenilor, precum şi a problemei deşeurilor. Şi, la fel ca şi în ceilalţi ani, şi anul acesta ne-am confruntat cu reacţii diverse, din partea turiştilor. Am întâlnit atât oameni dispuşi să ne asculte, oameni etuziasmaţi de o astfel de iniţiativă, cât şi oameni mai puţin receptivi, dar care, în schimb, ne-au citit, cu interes, materialele informative. Ne-am obişnuit, însă, cu tot felul de reacţii. Doar luptăm de atâţia ani, pentru schimbarea mentalităţilor şi a practicilor actuale. Anul acesta am considerat că este necesar ca, pe lângă sfaturile, referitoare la colectarea

selectivă, turiştii să fie îndemnaţi să adopte şi un comportament civilizat, atât faţă de ceilalţi turişti, cât şi faţă de mediul înconjurător. Am organizat chiar şi tombole, pentru a-i răsplăti pe cei care colectează responsabil deşeurile. Şi am observat că, motivaţi sau nu, turiştii au ales să arunce deşeurile, la pubelele corespunzătoare şi să nu transforme plaja într-un coş de gunoi", declarat Alexandra Telea, coordonator de proiect.

Proiectul "Litoral Curat" se adresează atât turiştilor, prezenţi pe litoral, locuitorilor, din zona costieră românească, administraţiei locale, cât şi agenţilor economici, implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1257

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1292

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1226

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1535

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3818

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3142

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222