Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta - comunicat 2

La data de 23.11.2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat Judecătoriei Constanţa, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului IBRAIM I. în vârstă de 16 ani, pe o durată de 19 de zile pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tâlhărie.

În sarcina inculpatului IBRAIM I. s-a reţinut faptul că, la datele de 03.10.2011, 31.10.2011 şi 11.11.2011, prin folosirea de violenţe, pe timp de zi şi în locuri publice, a deposedat părţile vătămate T.A, M.I. şi R.Ş. de bunuri precum bijuterii şi sume de bani, iar la data de 12.11.2011, împreună cu alte două persoane, prin folosirea de violenţe, a deposedat partea vătămată P.M. de un cercel din aur, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 2015 lei.

Inculpatul IBRAIM I. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de către inculpat este închisoarea de la 7 la 20 ani.

Pe parcursul cercetărilor inculpatului i-a fost respectat dreptul la apărare precum şi celelalte drepturi prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237