Tentativa de omor

 

Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

La data de 05.11.2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta împreună cu politisti din cadrul IPJ Constanta - Serviciul Investigatii Criminale, l-au retinut pe inculpatul Ali Amdi, cercetat sub aspectul săvârsirii infractiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art.20 C.pen. raportat la art.174 alin.1 C.pen.

În sarcina inculpatului s-a retinut că, la data de 05.11.2011, în jurul orei 12:30, a aplicat o lovitură de cutit în zona toracică părtii vătămate Peicu Steliana, provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale si care i-au pus acesteia viata în pericol prin hemotorax.

Inculpatul a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Constanta sub acuzatiile arătate anterior, fată de el fiind luată măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul a recunoscut săvârsirea faptelor retinute în sarcina sa.

BIROUL DE PRESĂ



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1217

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1233

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1393

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1532

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1986

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1596

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1464

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3826

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3150

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228