Trimitere in judecata - infracţiuni economice

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lăngă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ILIEV CRISTIAN-ALEXANDRU, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni prevăzute de legea societăţilor comerciale şi pentru o infracţiune de evaziune fiscală.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat că ILIEV CRISTIAN-ALEXANDRU, în calitate de director general şi administrator unic al unei societăţi comerciale, la momentul desfăşurării unei şedinţe a Adunării Generale a Acţionarilor din iunie 2009, a prezentat acţionarilor raportul de gestiune privind rezultatele financiar contabile pe anul 2008, bilanţul prescurtat pe anul 2008 şi nota explicativă privind întocmirea situaţiilor financiare anuale simplificate, fără însă ca acestea să conţină date referitoare şi la vânzarea imobilului ‘'magazin + cofetărie (cu o suprafaţă de 141 mp.) + terasă (de 110 mp.)", ce a avut loc în luna iulie 2008 şi nici încasarea sumelor rezultate din valorificarea acestui bunl, faptă comisă cu rea-credinţă, în vederea ascunderii situaţiei reale a condiţiilor economice a societăţii. ILEIV CRISTIAN-ALEXANDU a procedat de această manieră, deoarece a dorit să ascundă că s-a folosit în interes personal de bunul societăţii, actele de cercetare stabilind că a urmărit ca imobilul să iasă din patrimoniul societăţii pe care o administra şi să intre în patrimoniul unei alte societăţi comerciale, pe care a favorizat-o, societate cumpărătoare care era administrată de vărul soţiei sale şi în care avea interes direct.

Totodată, s-a mai stabilit că inculpatul ILIEV CRISTIAN-ALEXANDRU a omis, cu ştiinţă, să înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii pe care o administra operaţiunile de vânzare, în anul 2008 a imobilului ‘'magazin + cofetărie + terasă " şi de încasare a sumei de 140.000 euro, ca preţ al vânzării, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil, faptă prin care s-a cauzat bugetului consolidat de stat un prejudiciu de 75.697,47 lei.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ

TRIBUNALUL TULCEA

PRIM -PROC. ADJ. LAURA SUBŢIRELU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1223

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234