Începere urmărire penală inspector ISC

La solicitarea reprezentaţilor mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de CONSTANTIN-ADRIAN BALABAN GRĂJDAN - inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii (la data săvârşirii faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori,

La data de 22 mai 2012, învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne privind circuitul documentelor şi fără a avea avizul vreunei direcţii din cadrul ISC, a întocmit, a semnat şi a transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care renunţă, în numele instituţiei, la pretenţiile civile în dosarul 2470/1/2012, în condiţiile în care, în respectivul dosar, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) se constituise parte civilă în proces încă din faza de urmărire penală, iar la termenul din data de 16 mai 2012, ISC îşi majorase pretenţiile civile la suma de 75.5 miliarde ROL (7.552.635 RON).

Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în cea de a doua zi de la numirea în funcţie a inspectorului general, în condiţiile în care acesta nu preluase oficial atribuţiile specifice funcţiei, termenul scurt în care a fost redactată şi trimisă la instanţă, lipsa avizelor direcţiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentinţa prin care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpaţilor şi pentru a îngreuna cercetarea judecătorească.

În acel dosar, prin Sentinţa penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe inculpaţii Năstase Adrian, Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Mariana Ioana, Popovici Bogdan în solidar cu SC EUROGRAFICA SRL la 3.337.452,5 lei (RON) despăgubiri civile către ISC şi respectiv pe inculpaţii Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Mariana Ioana, Popovici Bogdan în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A ROND SRL şi inc. Vasile Mihai Cristian în solidar cu partea responsabilă civilmente SC EUROGRAFICA SRL la 3.143.931,9 lei (RON) cu titlu de despăgubiri civile.

La data de 24 mai 2012, învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1295

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1991

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228