Trimitere director Casa de Cultură Sibiu arestat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TOMUŢA SILVESTRU, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2011 - februarie 2012, inculpatul Tomuţa Silvestru, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale din Sibiu (denunţător în cauză) să îi remită lunar, cu titlu de mită, pe o perioadă de 5 ani, suma de 2.000 de euro, deci în total 120.000 de euro, pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta Casei de Cultură în condiţii avantajoase pentru firma denunţătorului. Acest contract fusese încheiat în cursul lunii decembrie 2011 pe o perioadă de 5 ani iar cuantumul chiriei (500 de euro lunar) era modic, comparativ cu nivelul chiriilor percepute pentru alte spaţii ale aceleiaşi instituţii.

La data de 29 februarie 2012, inculpatul Tomuţa Silvestru a fost surprins în flagrant în timp ce primea de la denunţător suma de 8.600 lei ca primă tranşă din banii pretinşi.

La data de 1 martie 2012, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului Tomuţa Silvestru, pe un termen de 29 de zile (comunicatul nr. 109/VIII/3 din data de 1 martie 2012).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Sibiu.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 550

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 666

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 546

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1108

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 915

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1028

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1783

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 844

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1060

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1108

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1018

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2117

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 796

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2449

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 831