Trimitere trafic de influenţă 12.000 euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatei DRĂGHICI IULIANA, arestată preventiv în lipsă, angajat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău - departamentul administrativ, la momentul comiterii faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (10 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2010 - iunie 2011, inculpata Drăghici Iuliana a pretins şi primit, pentru sine sau pentru alţii, de la zece persoane denunţătoare sumele de 7.750 euro şi 21.030 lei (în total, echivalentul în lei al sumei de 12.737 euro) pentru a le facilita angajarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău (inclusiv Secţia de Boli Infecţioase Gîrlaşi), Direcţiei de Sănătate Publică Buzău şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, lăsând să se creadă că are influenţă asupra persoanelor cu atribuţii de decizie în acest sens.

Având în vedere că inculpata s-a sustras urmăririi penale, la data de 20 septembrie 2011, Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatei Drăghici Iuliana pe o durată de 10 zile, cu începere de la data încarcerării. În prezent, aceasta este dată în urmărire generală şi internaţională, la data de 26 octombrie 2011, fiind emis Mandat European de Arestare.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Buzău.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228