Corina Cretu - Comisia Europeana trebuie sa monitorizeze respectarea angajamentelor asumate

Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședintele Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European, consideră că este necesară o monitorizare atentă din partea Comisiei Europene a modului în care Franța își îndeplinește angajamentele asumate, în urma scandalului expulzării romilor, cu privire la introducerea în legislația proprie, până la începutul anului viitor, a garanțiilor concrete prevăzute de Directiva 2004/38/CE a Uniunii Europene privind libera circulație a persoanelor. Corina Crețu avertizează că se impune, de asemenea, o supraveghere atentă a respectării articolului 19 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care interzice expulzările colective.

Europarlamentarul PSD apreciază ca fiind încurajator răspunsul vicepreședintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, la întrebarea scrisă prin care Corina Cretu acuza, în plin scandal al expulzărilor, Executivul comunitar de complicitate tacită cu derapajele extremiste ale Guvernului francez.

"Înăsprirea justificată și necesară a poziției Comisiei Europene față de repatrierile colective ale romilor trebuie urmată acum de consecvență în atitudinea tranșantă față de Franța și de o monitorizare atentă a progreselor promise în fața presiunilor europene", declară Corina Crețu.

Vicepreședintele Comisiei europarlamentare pentru Dezvoltare salută, în acest context, decizia CE de a prezenta, în aprilie 2011, Cadrul UE privind strategiile naționale de integrare a romilor. Comisia Europeana propune, prin intermediul acestui cadru european, o evaluare prioritizata a utilizarii fondurilor naționale și europene și prezentarea unor linii directoare privind utilizarea mai eficientă a acestora pentru soluționarea problemei integrării.

În răspunsul comisarului Reding se precizează că s-a renunțat pentru moment la declanșarea procedurii de infringement, în urma primirii din partea Franței a măsurilor de transpunere a directivei privind libera circulație în legislația franceză și a unui calendar considerat realist la Bruxelles. "Comisia își manifestă disponibilitatea de a acorda asistență autorităților franceze în garantarea faptului că noua legislație este pusă în aplicare cu celeritate și în deplină conformitate cu legislația UE", se arată în expunerea poziției CE. De asemenea, se menționează că este analizată, în temeiul Directivei 2004/38/CE, situația tuturor celorlalte state membre ale UE pentru a evalua dacă va fi necesar să se inițieze procedura de încălcare și în cazul altor țări. "Comisia va transmite, în cazuri similare, o scrisoare de punere în întârziere, în contextul viitoarelor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor", mai anunță Viviane Reding.

În răspunsul CE se menționează că dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre este conferit direct fiecărui cetățean al UE de către Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Cu toate acestea, statele membre au responsabilitatea și dreptul de a lua măsuri pentru protejarea ordinii și siguranței publice pe teritoriul lor, fiind obligate in acelasi timp să respecte normele privind libera circulație și drepturile fundamentale ale cetățenilor UE și să evite discriminarea pe criterii de naționalitate sau etnice.

"În calitatea sa de gardian al tratatelor, Comisia are responsabilitatea de a asigura punerea în aplicare deplină și efectivă a acestor garanții procedurale de către toate statele membre", se arată în luarea de poziție a forului european, care își reafirmă angajamentul de a combate discriminarea împotriva grupurilor etnice, rasismul și xenofobia.

"Expulzările colective ale cetățenilor de etnie romă din Franța reprezintă o încălcare gravă a dreptului la libera circulație și a prezumției de nevinovăție și readuc în atenție problema discriminării celei mai mari minorități din Europa", se arăta în întrebarea scrisă adresată în septembrie de europarlamentarul Corina Crețu, care solicita Comisiei să se pronunțe asupra acțiunilor pe care le are în vedere pentru contracararea încălcării drepturilor omului și pentru stimularea integrării romilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1279

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6240