Corina Cretu Masurile de austeritate nu trebuie sa afecteze investiile in educatie si formare profesionala

Europarlamentarul PSD Corina Cretu, membru al Comisiei pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale a Parlamentului European, a primit raspunsul comisarului pentru Munca, Laszlo Andor, la intrebarea scrisa adresata Comisiei Europene cu privire la combaterea șomajului de lungă durată.

"Pentru o treime dintre românii care-și caută un loc de muncă, durata de timp până la găsirea acestuia a crescut până la peste 12 luni. Procentul este triplu față de aceeași perioadă a anului 2009", se arata in interpelarea Corinei Cretu, care a cerut Executivului comunitar masuri pentru combaterea șomajului prelungit, acesta riscand să devină, in contextul recesiunii, un flagel social in numeroase state ale UE.

In raspunsul Comisiei, se precizeaza ca orientările privind ocuparea forței de muncă adoptate de Consiliu in octombrie 2010 pun accentul pe rezolvarea problemei șomajului structural și prelungit și solicită consolidarea serviciilor de ocupare a forței de muncă și asigurarea accesului la acestea pentru toată lumea, în special pentru cei care sunt amenințați cu șomajul. "Orientările 8 și 9 au drept obiectiv ameliorarea capacității de inserție profesională a forței de muncă prin îmbunătățirea abilităților și competențelor, în timp ce orientarea 10 solicită consolidarea politicilor de incluziune activă pentru a oferi oamenilor oportunități în diverse etape ale vieții și pentru a-i proteja împotriva riscului excluderii", mentioneaza comisarul Laszlo Andor. La randul sau, Comisia Europeana a publicat, in ultimele luni, două comunicări care prezintă inițiative-cheie în cadrul strategiei Europa 2020: „Tineretul în mișcare" si "O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă".

"Cred ca trebuie sa ne concentram mai mult asupra identificarii de masuri care sa faciliteze gasirea primului loc de munca pentru tineri, precum si reorientarea lor profesionala si o informare transparenta privind locurile de muncă vacante", a declarat Corina Cretu, apreciind ca tinerii sunt cei mai vulnerabili in fata somajului in expansiune. Europarlamentarul PSD considera ca investiile in sistemele de educatie si formare nu trebuie sa fie afectate de masurile de austeritate, riscul fiind adancirea spiralei somajului, saraciei si excluderii sociale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1246

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1302

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1249

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1412

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1613

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1559

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1476

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1655

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1894

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3874

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3172

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6258