Întrevederea primului-ministru Ungureanu cu preşedintele Consiliului European Van Rompuy

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Discuţiile s-au concentrat pe temele actuale ale agendei europene.

Primul-ministru a adresat mulţumiri pentru demersul politic susţinut al preşedintelui Herman Van Rompuy pentru asumarea de către statele membre a unor concluzii ale Consiliului European (1-2 martie a.c), care fac trimitere la un termen ferm pentru adoptarea deciziei de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, respectiv septembrie 2012.

La propunerea premierului român, preşedintele van Rompuy a apreciat că este necesară organizarea unei dezbateri legate de un set amplu de provocări politice, inclusiv a atitudinilor discriminatorii faţă de cetăţenii europeni, în Uniunea Europeană. O asemenea dezbatere ar urma să conducă la consolidarea ataşamentulului la ideea de Europa Unită.

Preşedintele Van Rompuy va examina agenda şi modalităţile de desfăşurare a dezbaterii la nivelul Consiliului European.

În cadrul întrevederii, preşedintele Van Rompuy şi-a arătat interesul pentru efectuarea unei vizite oficiale la Bucureşti, în acest an.

La discuţii au mai participat Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe, şi Leonard Orban, ministrul afacerilor europene.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238