Concesiile făcute de UE vor ajuta la încheierea unui război
comercial cu SUA şi Canada, care durează de 20 de ani şi priveşte comerţul cu
carne de vită cu hormoni. Acestea au fost aprobate miercuri de către deputaţii
europeni. Acordul permite Uniunii Europene să menţină interdicţia privind
importurile de carne de vită tratată cu hormoni în schimbul creşterii cotei sale
de importuri de carne de calitate superioară din SUA şi Canada.
Acordul va creşte cota de import a UE cu carne de vită de calitate la 48
200 de tone. În schimb, SUA şi Canada au suspendat taxele (impuse ca reacţie la
interdicţia în UE a cărnii de vita tratată cu hormoni) pentru produsele
originare din 26 de state membre UE (exceptând Marea Britanie) aflate pe "lista
neagră", în valoare de peste 250 de milioane dolari americani, la preţurile
actuale.
„Această îndelungată dispută comercială se sfârşeşte astăzi.
Aceasta este o rezoluţie prin care toată lumea are de câştigat" Parlamentul a
făcut un pas care va permite industriei agroalimentare europene să îşi poată
planifica viitorul şi va întări legăturile comerciale transatlantice", a
declarat raportoarea Godelieve Quisthoudt-Rowohl (PPE, DE).
Parlamentul
nu a făcut modificări de fond la textul propus de Comisia Europeană. Acordul,
adoptat azi cu 650 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 11 abţineri, a fost deja
susţinut informal de către Consiliu. Creşterea cotei de import în UE va intra în
vigoare începând cu august 2012.
Istoria unui război comercial
Litigiul comercial privind carnea de vită tratată cu hormoni a
afectat relaţiile comerciale transatlantice încă din 1988, când UE, îngrijorată
pentru sănătatea cetăţenilor europeni, a interzis importul de carne de vită
tratată cu anumiţi hormoni de creştere. În 1966, SUA şi Canada, care erau cele
mai afectate de această interdicţie, au contestat-o în sistemul de soluţionare a
litigiilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi au fost
ulterior autorizate să impună sancţiuni comerciale producţiei UE în valoare de
116,8 milioane dolari americani, respectiv 11,3 milioane de dolari canadieni
anual.
Aceste taxe au îngreunat exporturile Uniunii Europene şi au dus
la pierderea cotei de piaţă pentru producătorii din Uniunea Europeană. Produsele
din UE afectate de aceste sancţiuni au inclus produsele din carne de bovine şi
porcine, brânza Roquefort, ciocolată, sucuri, gemuri şi trufele proaspete.
O soluţie prin care toată lumea are de câştigat
În
mai 2009, un acord negociat de Comisia Europeană şi Guvernul SUA a prevăzut o
reducere treptată a sancţiunilor americane aplicate produselor UE şi o creştere
treptată a contingentului tarifar UE pentru carnea de vita de înaltă calitate,
fără hormoni. SUA a fost deja de acord să elimine propriile sancţiuni împotriva
produselor din UE din mai 2011.
Principalii beneficiari ai acestei
ridicări a sancţiunilor SUA şi Canada sunt Italia, cu o producţie în valoare de
peste 99 de milioane de dolari americani, Polonia (25 milioane de. dolari
americani), Grecia şi Irlanda (24 milioane de dolari americani fiecare),
Germania şi Danemarca (19 milioane dolari americani fiecare), Franţa (13
milioane de dolari americani) şi Spania (9 milioane de dolari americani).
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: