Parlamentul European protejează drepturile copiilor care suferă de sindromul Down

Declarația scrisă privind drepturile copiilor care suferă de sindromul Down, inițiată de europarlamentarii români Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă şi Norica Nicolai a întrunit numărul de 386 de semnături, devenind astfel poziție oficială a Parlamentului European.

Prin intermediul declarației, deputații europeni solicită atât instituțiilor europene, cât şi statelor membre să contribuie la incluziunea socială a copiilor care suferă de sindromul Down, prin intermediul unor campanii de sensibilizare la nivel național și european, precum și prin elaborarea unei strategii europene pentru protejarea drepturilor acestora.

Declarațiile scrise sunt un instrument politic de care dispun deputații europeni pentru a își manifesta convingerile sau susținerea pentru anumite cauze. În momentul în care o declarație scrisă este semnată de majoritatea membrilor Parlamentului European, aceasta devine poziție oficială a forului legislativ european.

Potrivit lui Sabin Cutaş: "Sindromul Down reprezintă cea mai frecventă cauză genetică pentru tulburările de învățare, iar anomaliile congenitale sunt una dintre cauzele principale pentru mortalitatea infantilă și pentru dizabilitatea pe termen lung. Uniunea Europeană a ratificat deja Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, prin care sunt convenite standarde universale minime pentru protejarea și garantarea unei palete de drepturi civile, politice, sociale și economice. Consider însă că trebuie să avem o strategie la nivel european prin intermediul căreia drepturile copiilor care suferă de sindromul Down să fie garantate."

"Am avut ocazia de a cunoaște copii afectați de acest sindrom în cadrul unui centru special din Alexandria, în calitate de senator în Parlamentul României. Am rămas profund impresionat de dificultatea lor de a se integra în societate, precum și de consecințele acestei respingeri sociale asupra părinților", a adăugat acesta.

"Mesajul pe care îl transmitem astăzi este pe cât de simplu, pe atât de încărcat de semnificație: Parlamentul European este solidar cu persoanele care au avut neșansa de a se naște cu un handicap și apăra dreptul lor de a fi pe deplin integrați într-o Uniune a diversității", a conchis Sabin Cutaș.

Conform Vioricăi Dăncilă: "Persoanele care suferă de sindromul Down nu beneficiază de măsuri suficiente prin care să le fie asigurate autonomia, standarde pentru o viața decentă sau integrarea socială și profesională. Le mulțumesc colegilor mei europarlamentari pentru solidaritatea de care au dat dovadă prin susținerea declarației scrise. Cu ajutorul lor, am reușit astăzi să transmitem Comisiei, Consiliului, dar și statelor membre că se poate face mai mult pentru protejarea persoanelor care suferă de un handicap, în spiritul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene."

"Am hotărât să inițiem această declarație deoarece persoanele care suferă de sindromul Down sunt de multe ori marginalizate. Se investește prea puțin în educarea societății, în promovarea toleranței. De aceea, am cerut instituțiilor europene să contribuie la incluziunea socială a copiilor afectați de acest sindrom prin intermediul unor campanii de sensibilizare", a declarat la rândul său europarlamentarul Norica Nicolai.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3837

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235