Protecţie socială mai bună pentru personalul de pe liniile aeriene şi persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate

Conform noilor reglementări UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială adoptate miercuri, pentru însoţitori de zbor, stewarzi şi piloţi se vor aplica prevederile legislative referitoare la securitatea socială din ţara în care, în mod obişnuit, îşi încep şi termină munca. Noile reglementări clarifică, de asemenea, şi accesul la ajutoarele de şomaj pentru persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate.

"Noile reglementari vor îmbunătăţi funcţionarea pieţei unice prin mărirea protecţiei sociale pentru un număr mai mare de lucrători mobili din Uniunea Europeană cum ar fi membrii echipajelor de zbor sau persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate" a declarat Milan Cabrnoch (ECR, Republica Cehă), responsabil pentru adoptarea de către Parlamentul European a acestor prevederi legislative. Rezoluţia a fost adoptată cu 540 voturi pentru, 19 împotrivă şi 30 abţineri.

Odată cu noile prevederi se introduce conceptul de "loc de origine" pentru a garanta membrilor echipajelor de zbor accesul la drepturile de protecţie socială. "Locul de origine" este locul în care piloţii şi însoţitorii de zbor "îşi încep şi termină în mod normal perioada de activitate" şi unde "operatorul aerian nu este responsabil pentru cazarea membrilor echipajului".

Până acum, lipsa anumitor prevederi în legislaţia europeană a permis unor operatori aerieni low-cost să aplice sisteme de protecţie socială ce pot fi considerate oneroase, fără a ţine seama de locul de origine al membrilor echipajelor.

Ajutor de şomaj pentru persoanele care lucrează transfrontalier pe cont propriu

Noile reglementări clarifică, de asemenea, situaţia persoanelor care lucrează transfrontalier pe cont propriu (acele persoane care se întorc în ţara de origine cel puţin odată pe săptămână) în ceea ce priveşte accesul la ajutoarele de şomaj.

Dacă o persoană care lucrează pe cont propriu într-o altă ţară a Uniunii Europene contribuie la schema de ajutor de şomaj a acelei ţări, apoi se întoarce în ţara de origine unde nu există ajutor de şomaj pentru persoanele care lucrează pe cont propriu, atunci ţara în care această persoană a lucrat va trebui să plătească ajutorul de şomaj, menţionează textul.

Context

După mai bine de un an de discuţii Consiliul a fost de acord, cu majoritate calificată, cu modificarea regulamentelor 883/2004 şi 987/2009. Parlamentul European a inclus în amendamentele sale poziţia Consiliului în scopul obţinerii unui acord în prima lectură.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3835

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234